duminică, 28 decembrie 2008

little sad xmas




craciunul e singura perioada din an cand totul se intampla: te deconectezi, incerci sa strangi bani pentru cadouri, te conectezi la tot stresul de a ingrasa si faci planuri pt diete in timp ce infuleci 3-4 sarmale, te inchizi in casa pentru a legumina cu un alibi perfect - e sarbatoare, iti aduci aminte de toate celelalte craciunuri si te gandesti ce dracu s-a intamplat intre timp, recapitulezi the pros and cons ale anului, incerci sa gasesti a suitable invitation pt revelion, gasesti nenumarate motive pt a combina sangele lui jesus cu votca, te gandesti la inutilitatea unui pom de craciun viu, iti propui sa screw new years eve dupa ce iti dai seama ca toate invitatiile suck si te intrebi de ce iti placea atat de mult craciunul cand erai mai mic?
chiar asa, de ce imi placea? de ce il asteptam ? ce se intampla atat de special.. not much, dar era absolut genial si exista o atmosfera .. christmasy .. toata casa era intr-o agitatie continua si era muzica si galagie. anul asta a fost prea multa liniste, asta cred ca ma enerveaza, asta cred ca m-a facut sa refuz craciunul anul asta, sa ma prefac ca nu exista, sa-i spun : better luck next time.
e oare un proces prin care trecem in timp - in care nu ne mai pasa de absolut nimic si nimic nu mai e cum era inainte?
vreau sa trecem mai repede peste toata perioada asta de holiday si sa get back to work - asta ca sa nu ma mai gandesc la cat de trist a fost this xmas without my sis.

duminică, 14 decembrie 2008

Documenting inside alterity - alexandra albu



































































































Articolul pe care il pregatesc..well..acum..despre lucrarile Alexandrei Albu imi ofera un playground excellent pentru my own discourse. Avand alaturi de lucrarile de pictura ale Alexandrei si accesoriile facute de ea pot sa construiesc pe scheletul prezentarii portofoliului ei un ‘forward accept’ pentru justificarea virtuala a alaturarii diferitelor lucruri din ArtizArt. Nu e un text parazitar care cauta sa se muleze pe propriile mele aceptiuni a ce inseamna arta, but happens to swing my way.

Agresiva poate fi alaturarea unor decoratiuni – de orice fel ar fi ele – cu cea a unor probleme "serioase" – cum este pictura. Sigur pictura poate oricand sa intre intr-un framework decorativ, dar aici este vorba de a accepta claritatea si cursivitatea cu care un artist se poate exprima in varii medii.Personalitatea Alexandrei pentru mine este strans legata de multitudinea de lucruri pe care le face: fie ca participa la targuri de handmade, fie ca pregateste o expozitie pentru Atelier35, lejeritatea cu care isi determina propriul registru o face reala ca prezenta artistica. Este genul asta de explorare care justifica influenta ei din street art - spatiul public - si pentru ca il intelege natural - eu ii vad lucrarile undeva pe cladiri in formatul de panza, sau oameni care umbla pe strazi cu ele in mana - aici cred ca flashul s-a produs cand vlad ii facea fotografii la lucrari iar alexandra le tinea cumva in fata ei, ridicate cu ambele maini - pictura ei apartine unui spatiu urban asumat din propriile experiente si strict legat de oameni.Tot aici - Reactia oamenilor care tot intra in magazin la lucrarile ei este ca sunt triste- personajele, ochii, felul in care corpurile sunt incadrate. sunt triste in suprafata, mie imi ofera multa liniste, nu stiu cum sa explic asta - au o atmosfera cromatica intensa chiar daca diluata cateodata sau, din contra, mult prea stridenta - exista socuri de culoare perceptibile ca formele de grafitti care "deterioreaza" cladirile uscate si scorojite - pe care te astepti sa le gasesti, esti intr-un comfort zone cu ele.

Exista o naivitate streetwise in lucrari si cred ca in jurul calitatii asteia se misca receptarea lor. Interactiunea cu subiectul poate fi minima, dar expresivitatea lui este ceea ce structureaza imaginea.

Seria de personaje "decupate" pentru a exista in afara panzei trimite o conexiune formala cu continua dezvoltare a proiectului uman al lui ciprian paleologu - desi dinamica exterioara aici lipseste, fiind conturata descriptivitatea - se poate simti un ongoing research care ar trebui sa continue pentru a junge la completarea narativului.

"Inventarea" lui BOB e credibila, identificabila cu ce se intampla intr-un spatiu public foarte bine cunoscut, tehnica mixta - in tratarea suprafetei - releva o "tehnica mixta" a influentelor si a unui dialog personal cu lucrarile. Interiorizata, imaginea aduce in acelasi timp o prezenta publica, vizibila foarte apropriata de o actiune social-personala care incearca sa adune reactii din partea unui public aflat in exteriorul galeriilor si a spatiilor limitative

Alexandra Albu aduce povestea unor personaje sincere care pot exista, care atrag pentru ca sunt apropriate, in jur, deschise spre un public care isi stie locul in outside closed spaces. Ce impresioneaza este noutatea lor - nu a tehnicii sau a reprezentarilor, ci a atitudinii artistului care exista intr-un spatiu neizolat si neintoxicat de cultul contemporan pentru cercuri restranse.





marți, 9 decembrie 2008

marti


e patru dimineata: caut fonturi pentru siteul magazinului, imi incerc talentul neprofi cu grafica de illustration si sunt in "rutina" mea .. late nights for working, minding my own shit.
o parte din mine este fericita cu adevarat pentru ca pentru prima oara am lucrat la ceva mult si cu pasiune si am vazut rezultatul - vorbesc desprea artizart si cum e sa citesti articole despre ceva ce ai creat tu: suntem si pe metropotam si pe 4fashion, dadamoda si multe bloguri si alte siteuri.

cealalta parte din mine se gandeste ca trebuie sa muncesc mai mult, ca nu e perfect, ca trebuie facute mai multe, ca poate nu ar trebui sa dorm deloc.. ca sunt lucruri pe care nu pot sa le rostesc, ca nu am curajul sa-mi recunosc propriile dorinte, sa le cred posibile.. ca tot ce mi-am dorit vreodata este sa am o fosta fabrica mare, imensa, si sa organizez cel mai creativ spatiu posibil, cu ateliere pt artisti, cu cafenele, bookshops, magazine artsy si galerii, un loc in care arta sa fie iubita inainte de a fi inteleasa si "kritikta".. cu lucruri reale, cu oameni care comunica, cu ce inseamna arta pentru mine: daruire, cea mai violenta si linistitoare pasiune, cea mai groaznica si iremediabila bucurie.. de cand sunt la facultate am invatat sa urasc arta, sa o mazgalesc, sa o tratez ca pe un cadavru, sa calc pe ea, sa nu-mi pese. am invatat sa nu ma mai bucur de ea, sa fiu serioasa, snoaba, pretentioasa .. that's not me .. eu sunt orice om, si sunt mai mult.
simt ca nu mai vreau nimic la nivel academic, mi se pare de cacat scoala in general - atat de conspirativ impotriva originalitatii si cu oameni, studenti care nu au ce cauta acolo. ma uit in jurul meu si vad numai lipsa de implicare, dezinteres, lack of love. facultatea e o aventura pasagera, un one night stand ..cam asa e perceputa.. si eu care credeam ca marriage is for a lifetime.
sunt in momentul unic pana acum din viata mea in care nu am cea mai mica idee ce o sa fac cu tot ce credeam ca ma reprezinta.. nu ma vad in lumea asta septica de curatoriat, muzee, kritik, whatever. cum as putea fi? i'm a nice person, nu some kind of bitchy critic.

s-au intamplat multe in seara asta: am redescoperit prieteni vechi si acum stiu ca poti reincepe oricand sa vorbesti cu a real friend chiar daca te-ai purtat aiurea ultima oara cand ati vorbit, am vazut lucrari facute de un tip care a iesit intr-o dimineata afara ca sa prinda imagini pentru ca nu putea sa stea locului in casa, m-am convins a nu stiu cata oara ca tipul pe care i hate to love nu o sa-mi fie niciodata alaturi si ca eu sunt addicted to talking to him si ca nu pot comunica cu alta persoana, m-am uitat la mine si mi-am dat seama cat de singura ma simt cand ajung seara acasa si trebuie sa inchid luminile prin casa cand ma culc, am ajuns sa detest sa citesc si sa am un huge crush de stanga cu cel mai unsafe menage a trois : marx-engels-lenin, am descoperit arta care nu-mi place, dar artist care vibreaza a viata, am invatat rabdarea si nevoia de a vorbi tare, mi-am adus aminte de mine, m-a intristat reactia persoanelor pe care le cunosc din primul an de facultate la aflarea existentei magazinului, stiu acum ca sunt fascinata de simplitatea gesturilor unei persoane obosite, am cunoscut un tip care ar desena toata ziua si care are indesate idei in degete, sunt recunoscatore mie ca pot fi sincera si directa, promit ca voi fi la fel de copilaroasa oricate riduri o sa fac, stiu ca oamenii cu adevarat buni mor repede sau pleaca din tara, admir in secret si sunt impulsionata de tot ce este mai bun decat mine, imi doresc sa fiu inconjurata numai de oameni extraordinari care ma pot invata toate lucrurile pe care nu le stiu, vreau sa scriu pana cand o sa spun ca asta o sa fac toata viata, incerc sa ma conving ca i don't get a second chance si ca sunt singura and i have to risc it all, sunt dispusa sa ma chinui pentru a ajuta pe oricine e creativ si doreste sa munceasca cu adevarat, habar n-am unde sunt si unde ma duc, dar sunt sigura ca ma voi descurca, am nevoie sa stiu sa apreciez cu adevarat oamenii care imi sunt aproape, nu vreau sa fac un master doar pt ca trebuie si pt ca ar fi pacat altfel, m-am hotarat sa nu uit ceea ce imi doresc, sunt o mie de lucruri pe care le-as scrie aici, nu in speranta ca cineva le va citi, ci doar pentru ca aici e singurul loc in care ma adun.

Sunt momente in care merg pe strada, astept sa se faca verde, ma grabesc, traversez ..atunci imi scriu in minte texte, articole, fragmente ..le tin acolo - pt drum.. le recitesc seara.. si incerc sa-mi aduc aminte daca nu cumva am mi-au cazut din greseala cateva litere din geanta pe jos.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Artizart

a fost o luna nebuna, zile interminabile, dar in sfarsit suntem gata.
Artizart prinde viata intr-un spatiu real!, nu numai in imaginatia mea.
sunt obosita, fericita, curioasa, speriata, incantata.
Sper sa va faceti timp sa ajungeti la deschidere.. avem sampanie si dulciuri ;)

miercuri, 3 decembrie 2008

in pagina


john baldessari

de cate ori imi iau artforum, frieze sau orice alt glossy de arta sunt absolut fascinata de cantitatea interminabila de pagini entryuri pt expozitiile curente. multitudinea de astfel de adduri actioneaza ca paginile de reclame fashion in vogue-ul frantuzesc, citizen k sau harper's bazar. nu stiu daca exista o echivalenta intre ele, dar motivul este acelasi: publicitate, economie si ..pace in lume.
contactul cu revistele de arta e unul foarte ciudat - nu exista in interiorul lor un text la care te astepti intotdeauna.. frecvent, abordarile supra-interdisciplinare arunca discutia contemporana a artei in sectorul public-economic, politic, editorii sfarsind prin nu a mai vorbi despre arta, ci despre piata de arta, punand probleme de managment cultural si nu de cultura. Gresit sau ingenios, important este ca revistele trebuie cumparate, informatia este inaccesibila altfel, iar cum bine e stipulat in dreptul democratic postmodern: accesul la informatie trebuie sa para simplu si deschis oricui, dar cititul nu e pentru toata lumea (vezi politica diverselor publicatii, ever parolatele siteuri de articole and many more).
citind fiecare imagine la prima frunzarire, sunt atenta la tehnicile de "paginatie" si prezentare grafica a temelor din expozitii.. la o a doua privire, imi fac o lista cu numele artistilor de care nu am auzit si operez un onest google. am descoperit ca asta este cea mai eficienta metoda de a fi si fresh cu informatia si de a umple golurile din urma: pt ca intotdeauna din actual ajungi la probleme vechi- printr-un voiaj documentaristic prin biografii de artisti sau facand conexiunile necesare intre lucrari recente si lucrari mai vechi.e un caz de everybody wins: ajuti si comunitatea redactorilor artsy aflati in plina criza economica, iar ei te ajuta pe tine sa stai bine pe pozitiile de informare si sa-ti formezi o imagine cat mai complicata asupra unui univers paralel - arta azi- pentru care nu ai metode star trek de comunicare.
prin rutina asta am descoperit lucruri quite extrordinary.
ultima "sapatura": John Baldessari - un tip pe gustul meu care la priveghiul mortii artei deseneaza inimioare cu rujul pe sicriu.
cu o multitudine de incercari in varii medii, fotografie, colaj, pictura and all the conceptual stuff you can think of, Baldessari lucreaza cumva duplicitar, intr-o ipostaza de dublu agent, ca artist foloseste teorie de arta si frame work de istoria artei lucrand simultan lucrarea de arta in sine, mutiland cu un zambet larg teoria de arta si regizand scenete deconspirative prin recursul la fluxul si traffic jam-ul istoriei artei.
genial ca master puppetier in expozitia Magritte and Contemporary Art: The Treachery of Images. http://www.lacma.org/art/MagritteIndex.aspx


absolut firesc si fun in interviuri. Isi alege juxtapunerile cu cea mai fina observatie sarcastica exploziva.
Tips for artists who want to sell - 1966-68 - un manifest inca valabil (?)
http://broadartfoundation.org/artist_12.html


acum - fragmentari, limbaj, pozitionare si indicare - expozitia curenta :
John Baldessari: 'Raised Eyebrows/ Furrowed Foreheads'



miercuri, 19 noiembrie 2008

it's only words, come on!


nu cred ca exista ceva mai odios decat semiology in art history.. mai oribil decat Barthes si Louis Marin..
dar cum o abordare anarhica nu e chiar la indemana in cazul asta si cum nu pot sa scap de intoxicatia de articole peste articole care totusi trebuie citite (a se citi aici citite in sensul propriu ... acum intelegi de ce urasc semiotics? so damn fara scop).

oricum sub agitatia asta de cuvinte, semne, semnificanti (suna a droguri..hmmm.. well si Walter Benjamin "studia" cum e cum hasisul ..deci cred ca e in regula).. m-am tot gandit cat de importante sunt cuvintele ca imagini grafice, in afara de estetica lor tipografica,fascinatia unui motto , de exemplu, pe care sa il ai tot timpul in fata ochilor.

pe igoogle - am sticky notes - si primul text, cel mai sus asezat, deci chiar in dreptul sacrului search bar e un citat din Goethe :"Whatever you can do or dream you can, begin it. Boldness has genius, power, and magic in it." nu ma gandesc intotdeauna la semnificatie, ci stiu ca e ceva scris acolo si asta mai ilumineaza pagina.
si cand scrii, si cand citesti, sau recitesti (apropo - matei calinescu rules!) se formeaza contactul vizual cu literele - cuvintele intr-o maniera atat de unica, apropriata de desen, dar total diferita. actiunea in sine de a scrie, actiunea "mecanica" e superba, habar n-am de ce dar e out of this world ca potentiala forta.

Napoleon al III-lea si principatele romane


la MNAR



Prelegerea de sambata, 15 noiembrie a lui Cosmin Ungureanu in cadrul excelentului program Rendez-Vous cultural a avut ca tema de prezentare expozitia "Napoleon al III-lea si principatele romane". Discursul a fost structurat cursiv, urmarind in decupajul cronologic al celui de-al doilea Imperiu: personalitatea lui Napoleon al III-lea (in nota abordarii lui Lucian Boia din Napoleon III cel neiubit), relatia arta-politica in expozitiile universale (de la Paris din 1885 si 1867- prima la care participa si principatele romane), cadrul selectiv al Salonului, "institutionalizarea" spargerii normelor prin aparitia Salonului Refuzatilor (1863) si integrarea Parisului ca centru al lumii culturale din secolul XIX, un Paris aflat sub "autoritatea" structurala a baronului Hausmann, dar care fixeaza eclectismul arhitectural (prin Charles Garnier) si prin care flaneur-ul isi proiecteaza "impresiile" unei vieti urbane angoasante (modernismul lui Baudelaire).
Intrarea in sala expozitiei este prezidata de figura suveranului, astfel evenimentul cultural este guvernat de Napoleon al III-lea, prezent in doua portrete (in ulei si tapiserie). Sub o puternica amprenta istorica, expozitia urmareste momente evenimentionale importante, decurgand cronologic.
Daca revine mereu in discutie rolul educativ al muzeului (ce public educa? sub ce coordonate isi organizeaza programul educativ? care este forma abordata?), in cazul acestei expozitii, cred ca putem delimita destul de clar aceste paliere: ansamblul expozitional ofera un spatiu care poate fi inteles si urmarit coerent prin metoda timeline-ului oferit, aratand o imagine aproape documentara asupra epocii de emerging nation a principatelor.Printre panze de Grigorescu, Aman, Tattarescu, Monet, mobilier stil Boulle, pistoale de duel, portelan Rosenthal, tezaure se dezvolta astfel un dialog credibil care vorbeste despre imaginea unei epoci.

un articol cu adevarat calificat pentru aceasta expozitie deosebita gasiti pe :
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/napoleon-iii-si-epoca-sa-3436418/
este un articol scris de Adrian Silvan-Ionescu,
si ma bucur ca eu pot sa aflu de toate detaliile expozitiei direct de la autor, fiind si profesorul meu de arta romaneasca de secol XIX

luni, 17 noiembrie 2008

kinofest





Kinofest 15-17 noiembrie

in sfarsit ocazia de a vedea filme stand pe jos, relaxat, cu o bere.
poate nu asta ar trebui sa fie introducerea la un post pentru un festival de film, dar in afara de calitatea "peliculei", settingul este foarte important si hey dupa o bere, doua orice analiza poate fi mult mai valoroasa.
etajul 4 de la mnac a functionat ca o sufragerie imensa cu screeninguri peste tot: ecrane, proiectii pe peretii, pe sticla (da, se poate proiecta pe sticla mata). sentimentul de picnic combinat cu feelingul ca sunt la jeu de paume mi-a creat o stare foarte in regula, asta vis-a-vis de experienta scurt metrajelor vazute la centrul de introspectie vizuala joia trecuta, o experienta cam neprietenoasa (dar asta intr-un alt post).
din ce am vazut la fiction films, mi-au placut:
COSITA LINDA
- Fernando Urdapilleta-19′ - Mexico
CAT FOOD
- Catalin Bugean - 15′ - Romania
LA LEYENDA DEL HOMBRE LENTO -
Armando del Rio-13′30″ - Spain
PORQUE HAY COSAS QUE NUNCA SE OLVIDAN
- 12′- Lucas Figuero - Spain

duminica - la seara de final - gala propriu-zisa - castigator la sectiunea animatie a fost the rain horse de Dmitry Geller - un film de animatie poate prea rusesc pe care nu l-am inteles absolut deloc.

cu adevarat interesant a fost evenimentul in sine, sa vezi si sa analizezi oameni, sa intri in tot spiritul ala creativ. iar discutia de duminica cu sora mea si dani a fost geniala pentru ca mi-am dat seama cat de restictiv esti ca om care scrie despre arta daca nu cunosti artisti si nu vorbesti direct cu ei, parerile lor si modul in care ei vad toata reactia artei este ce e real..cred ca de multe ori cand ne asezam la birou, in cazul meu pe jos cu laptopu in brate sau prin cafenele, uitam ce/cine poate explica cel mai bine arta: artistul si publicul.artistul - nu in ipostaza de creator neaparat - ci in postura de om necontaminat de scrieri de teorie care iti pot lasa urme toxice si lipsa unei reactii firesti in fata unui obiect de arta. chestia cu criticii de arta sau istoricii de arta este asa un big bullshit in final..adica sure e ok sa inveti moduri de a analiza si diverse mecanisme(chiar daca semiotica si lingvistica mi se par un pic cam prea mult), e totul teorie stearpa, it's missing the point. cand o sa cresc mare vreau sa fiu in continuare o persoana care scrie despre arta, nu critic.. oare poti scrie asta in carti de vizita: madalina timofte, om care scrie despre arta,tel..

fotos - o ceata deasa si aproape siberiana duminica.

The Turner Prize



What is the Turner Prize?

The Turner Prize is a contemporary art award that was set up in 1984 to celebrate new developments in contemporary art.

The prize is awarded to an artist under fifty, born, living or working in Britain, for an outstanding exhibition or other presentation in the twelve months before 6 May 2008.

Nominations are invited each year, and the prize is judged by an independent jury that changes annually. Four artists are shortlisted and they present works in a show normally held at Tate Britain before the winner is announced in December. The artists are not judged on their show at Tate – the decision is based on the work they were nominated for.

http://www.tate.org.uk/britain/turnerprize/turnerprize2008/prize/whatis.shtm

artistii aflati in competitie sunt: Runa Islam, Mark Leckey, Goshka Macuga si Cathy Wilkes.
proportia femei in concurs este de remarcat. deci cum era cu discriminarea?

moving on.

imi plac mult lucrarile lui Mark Leckey. iar The March of the Big White Barbarians (http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&VideoID=3673711) este o ipostaza geniala a cum ar trebui sa observi spatiul public apropriindu-l de tine si instrainandu-l in acelasi timp. artistul e the bohemian outsider cum bine il caracterizeaza Dale McFarland.

Sunt foarte curioasa cine o sa castige si ma enerveaza la culme asta. sunt inca sceptica la ideea de concurs pentru arta - suna a some kind of weird beauty pageant, dar nu pot sa nu recunosc ca citesc cu entuziasm toate - tate bulletin - dupa atata timp, inca mi se pare fascinant cum toate noutatile pot ateriza direct la mine in inbox.

imagini- lucrari: Mark Leckey



duminică, 16 noiembrie 2008

Feminism, arta feminista, arta








14 Noiembrie – prelegere, Monica Mayer (Mexic), Universitatea Naţională de Arte, Galeria UNA, orele 17.00

Prezentarea facuta de Monica Mayer a punctat directiile artei feministe mexicane. Din perspectiva experientei sale, artista(tinand cont de context voi face compromisul de a folosi substantivul la feminin - metoda care cred ca scoate in evidenta atitudinea mea fata de aceasta miscare) a adus in discutie prin recuperare (mentionand nume ale artistelor din trecut : Olga Costa, Maria Ignacio, Remedios Varo, Frida Kahlo, Leonora Carrington) si informare (terminand prelegerea prin referirea la tinere artiste precum: Lorena Mendez, Monica Castillo, Gina and Marcela, Pilar Villela, Daniela Edburg, Ana Casas, Andrea Feneyra) coordonatele evolutiei artei feministe in Mexic.

Privind propria viata si propunand in mod deschis dezbaterea alegerilor pe care le-a facut: cum a ajuns sa aleaga arta feminista in expresia sa artistica, cum a luat contact cu artistele mexicane (Leonora Carrington a fost chiar profesoara ei de fotografie), ce impact au avut lucrarile sale, ce a insemnat miscarea feminista si producerea artei feministe, Monica Mayer a convins prin atitudinea deschisa, energica, pozitiva si plina de umor ca arta feminista trebuie discutata si amintita, actualitatea ei fiind o problema secundara, realitatea realizarilor si conexiunea ei directa cu o redescoperire personala la nivelul uman, al femeii si nu a artistului este importanta aici.

Cred ca aceasta idee a fost intr-un mod paralel sprijinita de existenta unor flyere cu date actualizate despre locul si rolul femeii in societatea romaneasca. Raportul procentual barbat-femeie in diferite sfere de interes cultural si social sunt receptate cu surprindere, am fi spus ca aceasta situatie si-a capatat echilibrul, ca lucrurile s-au normalizat intr-un sens al accelerarii dezvoltarii mecanismelor din sfera privata si publica. Recunosc ca privesc aceste studii cu o oarecare neincredere, nu in veridicitatea lor, ci in existenta in acest moment a unei diferentieri sexiste la nivel profesional, cred ca nu sunt singura care crede ca situatia actuala este in regula si ca nu sesizez tratamente preferentiale, dar in acelasi timp constientizez ca generatia mea este o generatie lipsita de forta anarhista, de porniri extremiste de constructie, noi nu am luptat pentru nimic si suntem poate mult prea stabilizati intr-o comoditate bolnavicioasa care ne face sa nu ripostam si sa ne vedem linistiti de "ale noastre".

Temele evidentiate ca polemici in sine au fost aduse in atentie ca subiecte care trebuie dezvoltate intr-un cadru mult mai diversificat: pornografia ca imagine fixa a lucrarilor feministe, viata domestica si continua reevaluare a ei, lucrarile de arta feminista astazi in comparatie cu cele "fierbinti" din anii 70.

Feminismul ca framework pentru studiul istoriei artei nu este in mod serios luat in calcul in studiile efectuate in Romania. Poate din senzatia de demodare si instabilitatea academica a strategiei de evaluare feminista cat si problematica abordarii panoramice a artei intr-o viziune mult mai complexa, feminismul este foarte rar sau nu este abordat la un nivel teoretic actual. Proiectul Perspective 2008 - a contemporary feminist art project incearca sa aduca aceste polemici si in spatiul cultural romanesc. Nu este aici urmarita numai prezentarea unui anumit segment artistic, ci propunerea unui subiect si rememorarea in absenta memoriei directe (in Romania acest demers artistic nu a existat, cel putin nu constient).

Contemporana sau nu (in sensul intrebarii lui Catherine Millet din L'art contemporain - Histoire et geographie) arta feminista functioneaza sub o directie mediatica neobisnuita pentru arta: este propulsata si revine in atentie prin continutul moral si social cat si psihologic si personal (ca femeie relationezi cu lucrarile pentru ca reprezinta momente din viata ta- o viata universal valabila din prisma faptului ca suntem conditionate de propriul nostru corp), tehnicile si modul de prezentare sunt modelate in asa fel incat imaginile propuse sa fie cat mai directe, facand orice pentru a "make a statement". Prin stridenta vizuala folosita in arta feminista: prezenta organelor genitale ca imagine-rapel, repetand agresivitatea, reprosul constant, atacand stabilitatea, aceasta arta este in atentie pentru ca obliga si face asta impresionand si santajand emotional publicul: femeile rememoreaza amintirile cele mai puternice, barbatii se simt vinovati. Imaginea este revalorificata (estetismul care poate rezulta din imagini violente este reprimat) si gandita pentru a capta emotii puternice, pentru a gasi participare, intelegere si reactie; functioneaza ca un reminder pentru lucrurile mereu prezente in viata unei femei.

Feminismul in existenta lui artistica este pentru mine o modalitate periferica de a produce arta, izoland lucrarile intr-un grafic distinct de arta "generala", blocand prin etichetari respiratia tesutului artisitc prin : este arta feminista. Daca arta atrage cu sine totalitatea conexiunilor facute intre toate obiectele de arta din totdeauna, arta feminista se scuza (ne)politicos si se retrage. Ratiunile par aproape propagandistice. Incercand sa scape de excludere, feministele se autoexclud.

Am urmarit prelegerea cu mare placere, m-a fascinat felul in care Monica Mayer a vorbit, lejeritatea si modul destins, dar in acelasi timp captivant si extrem de implicat. Am recunoscut maturitatea unui artist care isi regandeste mereu lucrarile, convingandu-se de naivitatea celor vechi si aflat intr-o continua redescoperire pentru a prinde realul perioadei in care traieste. Sprijinul acordat mai tinerelor ei colege merita salutat si considerat si aici. Coerenta prezentarii si detaliile anecdotice m-au facut sa uit pentru doua ore ca nu sunt pe deplin de acord cu arta feminista.

vineri, 14 noiembrie 2008

desenam pentru Erika

sustin initiativa valentinei

www.altedependente.blogspot.com:

“Desenam pentru Erika” - licitatie caritabila - 27 noiembrie 2008

Asociatia Art+Achitecture Today va organiza joi, 27 noiembrie 2008 la Anaid Art Gallery o licitatie caritabila, prin care incearca sa salveze o fetita de doi ani bolnava de leucemie.



Un numar important de artisti contemporani romani au donat lucrari pentru organizarea unei licitatii caritabile prin care se urmareste strangerea sumei de 200 000 EU, necesare tratamentului unei fetite de doi ani bolnava de leucemie. Erika Eleny Josian a fost diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica pe 31.10.2008 de Institul Clinic Fundeni. In august 2008, medulograma ei arata normal, cel putin asa sustin medicii care i-au facut analizele. La repetarea analizelor, doua luni mai tarziu, s-a descoperit ca are peste 90% celule blastice cu aspect morfologic limfoblas. Singura sansa de supravietuire este tratamentul in strainatate care trebuie facut imediat.

Costurile acestui tratament sunt foarte mari, iar parintii nu si le permit.

Ca sa o ajute, artistii romani s-au solidarizat, donand fiecare cate o lucrare spre a fi vanduta, in speranta ca sumele stranse vor acoperi o parte importana din tratament. Lucrarile lor, vor fi vandute sub forma de licitatie, joi 27 noiembrie 2008, la Anaid Art Gallery.

Va rog mult, promovati acest eveniment prin orice mijloc posibil!

Ilustratii



Ilustatia - pe care o gasesc in carti, reviste, coperte, editoriale... este o imagine pe care o consider mult mai apropriata, cu care interactionez mult mai simplu si firesc. Existenta unei comunicari firesti intre text si imagine sau adaptarea si evidentierea partilor vizibile dintr-un text si apoi textul in sine din ilustratie formeaza un ansamblu care nu complica, ci vine sa contureze fara efortul greoi de "expozitie". Exista intotdeauna un calm atat de natural in ilustratiile din publicatii, te face sa te gandesti daca nu cumva ar trebui sa avem niste prompt cards cu desene cand vorbim sau macar un marker cu care sa putem mazgali oriunde ce incercam sa spunem.Poti sa izolezi intelesul intr-o imagine , o poti limita pentru a da o adevarata imagine asupra lucrurilor, asta nu micsoreaza deloc spatiul creativ.








imagini de pe http://clubulilustratorilor.blogspot.com/




Max Ernst

fragmente de video-restituire : interviu cu Max Ernst
http://nl.youtube.com/watch?v=e3_dtaKxWco&feature=related

joi, 13 noiembrie 2008

Leonora Carrington



Leonora Carrington

Poezie si pictura, desen si text, suprarealismul pastreaza ambiguitatea formelor nedifinite ale imbinarii modurilor de exprimare.
Reactionand cu un "automatism" resimtit inainte de a lua contactul direct cu grupul suprarealist, Leonora Carrington alaturi de Marianne Van Hirtum, Gisele Prassinos si Remedios Varo, aduce o seducatoare paticipare feminina ca poet si pictor.
Il descopera pe Max Ernst prin lucrarea "Deux enfants sont menaces par un rossignol" si reuseste sa-l cunoasca in 1937 facand astfel contactul cu spatiul imaginativ al artistului, dar si cu viata sa.
Odata cu inceperea razboiului, cuplul Ernst-Carrington este bulversat si despartit, Max Ernst va ajunge in Statele Unite, iar Leonora Carrington dupa o oprire naucitoare in Spania unde este tinuta sub sedative puternice, va reusi sa se stabileasca in Mexic unde va activa in puternicul cerc suprarealist strans in jurul poetului Benjamin Peret. Relatia ei cu Remedios Varo ii va schimba viata, reusind sa lucreze impreuna prin intalniri frecvente, dar pastrandu-si caracterul artistic singular.
In 1948 are loc prima sa expozitite personala la New York, iar retrospectiva de la Muzeul de arta moderna din Mexic din 1960 ii va reaminti si "fixa" numele.

Construit aproape literar, universul imaginativ al lucrarilor este guvernat de o epicitate obligatorie care vine sa sustina efuziunea lejera a imaginilor folosite. Compozitia este structurata, scenografica cateodata, pentru a crea un plan primar ce spune o poveste cu ajutorul constructiilor fantastice, dar rezultatul nu este niciodata pierdut de o realitate considerata ca spatiu posibil.
































































































Max Ernst - "Deux enfants sont menaces par un rossignol"

miercuri, 5 noiembrie 2008

daca reusim sa trecem de introducere


suie avec urmuz - meniu fix, fara bauturica

citeste Palnia si Stamate - stiu ca iti place literatura absurda. gusti un ionesco pe u, pe o .. cum iti place tie mai "tare". filistin sau nu, te omori dupa tot ce poate fi asociat in conversatii cu kafka: e placut, e kafkaian, kafkagean, kafkagit, ca kafka.
daca esti si cititor "Paula" - e clar te-ai cladit ca cititor dadaisto-realist.
Daca mai asculti si muzica si nu orice de muzica..nu mai muzica buna, nu? pai atunci e perfect, ca putem discuta mai bine si mai armonios..asa la un tete-a-tete, mai radem in stilul pavel gheo si ne gandim la legatura dintre versurile de la suie paparude si constructiile lui urmuz. de data asta nu glumesc.
deci e un fel de dada east pana la urma si o tot tinem asa.

A fost odata ca niciodata
7 baieti se omorau pentru o fata
Situatia in timp s-a cam denaturat
Baietii sunt gay femeile barbati
Poluarea i-a facut sa isi schimbe sexul
Isi fac modificari si corecturi cu flexul
Si pentru ca imaginea sa fie completa
In familie barbatul a devenit chiuveta
Va fi barbatul in viitorul apropiat
7 femei se bat pe un baiat
Acesta de frica se ascunde-n munti
Isi face cazermata inarmat pana-n dinti
Femeia enervata incepe sa lucreze
La masina timpului cu 6 viteze
Tot ce isi doreste e sa ajunga-n perioada
Cand baietii se taiau(?) sa-i cante-o serenada

fara alb-negru va rog





Bogdan Croitoru

cateodata lipseste culoarea din fotografii. Lipseste un tipat, o incruntare spontana, un capac de frutti fresh, claritatea, evitarea formelor naturale, lipsa de eleganta riguroasa si minimala.
am gasit un echilibru de realitate in lucrarile lui Bogdan Croitoru.

Iosif Kiraly - regim de intregire




Iosif Kiraly


"Reconstructiile" artistului blocheaza un timp distinct, pentru ca fragmentele "colajelor" sunt fotografii facute la ore, zile diferite, cand lumina, unghiul, atmosfera e schimbata, imaginea asamblata cu scotch de hartie conserva in esenta date reale. Timpii elapsed se masoara in neconcordanta suprapunerii, dar "periodizarea" este coerenta pentru ca merge spre a completa cadrul.
Desi comparat cu David Hockney, Iosif Kiraly vede si arata altceva. daca in lucrarile lui Hockney "strategia cubista" e folosita ca matrice pentru productia fotografica, la Kiraly imaginile create nu urmaresc sa arate o dimensiune revolutionara sau umbra cuiului ca statement (vezi Braque), ci observa si aduna stari, momente care pot construi ceva mai mult decat o imagine-studiu - e aici reusita surprinderii (in ambele sensuri) a vizibilului in prima ipostaza statica care isi amplifica intelesul raportat la privitor: primesti mai multe secvente in acelasi timp al aceluiasi lucru, le aduni si compui o forma personala si selectiva de a vedea.