long time no text
de ceva timp, tot restartez zona asta digitală a mea, a devenit un playground cam abandonat. nu pentru că am fost plecată într-o lungă vacanţă, ci pentru că am lenevit, leneveală lungă, însoţită de un sentiment puternic de vinovăţie. cumva frigul care s-a lăsat îmi spune că e timpul să mă apuc de treabă. să fie odihna nesimţită sau pur şi simplu răsfăţul atacului consumerist satisfăcut, eu sunt gata.
for my kick start am ales să scriu despre Ryan McGinley, un fotograf încadrat cel puţin biografic în generaţia "Younger than Jesus" http://oneartworld.com/New+Museum+of+Contemporary+Art/The+Generational_3A+Younger+Than+Jesus.html
cred că fotografiile lui comunică atât de bine cu mine pentru că mă aflu în perioada în care documentarea vieţii oameniilor din jurul meu mi se pare un real research. linia cinematică formează un fel de ştanţă pentru make up icons, ceea ce dă un aspect atât de verosimil pentru aceea parte din noi care conservă amintirile dilatate, estompate, dar vii în mesajul lor. imaginile lucrurilor pe care le ţinem minte sunt o posesiune atât de personală încât devin o desfigurare superbă a realului care nu poate păstra cu adevărat notele înalte a experienţelor noastre.
mcginley leagă tot acest cumul prin fragmente extraordinare care nu îşi pierd nuanţa cotidiană, se întâmplă rar să vezi oameni mergând dezbrăcaţi pe bicicletă, dar în realitate cât de des te plimbi printr-o pădure pentru a vedea asta?
în final totul poate fi un blow up, un cover up, cu prea mult make up pentru a putea să make out ceva din tot ce vezi. lucrurile zilnice devin din momentul în care se întâmplă amintiri şi tot ce poate părea incredibil nu mai este în fond atât de vizibil.
