strict şcoală

nu ştiu dacă am apucat să vorbesc despre aventura mea academică în plină desfăşurare; dacă mă gândesc mai bine sigur nu am făcut-o pentru că nici eu nu-mi dau seama exact prin ce trec.
ce este sigur este că am ales să fac un master 'acasă', la facultatea de istorie, and i wouldn't trade it cu nici un program fiţos de la arte. în acelaşi timp sunt şi la masterul de spectacol, multimedia, societate, afectually called SMS, la cesi şi încep cursurile vinerea asta, master la care am aplicat pentru că mi-a plăcut prezentarea - great reason, huh? - nu ştiu despre ce e vorba sau ce o să fac mai departe şi asta mă încântă.

astăzi s-a ţinut prima întâlnire a cercului de idei şi mentalităţi, a.k.a. camera404 (îl găsiţi la listă bloguri), de încâlzire, cu teme diverse, de la democraţie, boia, huntington la herta muller, nobel, identitate naţională, libertate, egalitate etc. ce mi se pare extraordinar având în spate experienţa cercului de istoria artei care a fost un episod fericit şi de coşmar în acelaşi timp, unde fiecare întâlnire trebuia orchestrată şi regizată cu prezentări glossy ca să fie catchy, aici a fost nevoie de o sală mică, prăfuită, câteva scaune şi oameni dispuşi să gândească - pare simplu, right? i find that amazing.

that's it for today, un post strict despre şcoală şi micul moment intelectual de azi, fără imagini, texte, artă, expoziţii... and you know what.. kinda feels good, glumesc, revin cu ce am mai "văzut".

foto: Bohumil Hrabal.

notes for rainy days

'There is nothing on earth that can prevent a poet from writing, not even the fact that he's Jewish and German is the language of his poems.'

Paul Celan

Whoever wants to know something about me—as an artist, the only notable thing—ought to look carefully at my pictures and try and see in them what I am and what I want to do.”

- Gustav Klimt

Don't send funny greeting cards on birthdays or at Christmas. Save them for funerals when their cheery effect is needed.


P. J. O'Rourke

Imagination is the beginning of creation. You imagine what you desire, you will what you imagine and at last you create what you will.


George Bernard Shaw

You see things; and you say: "Why?" But I dream things that never were; and I say: "Why not?"


George Bernard Shaw


i 'hear' them everyday.

edge of love

am revăzut aseară the edge of love (cu Keira Knightley şi Sienna Miller), l-am revăzut puţin altfel, împreună cu cineva şi nu singură, atentă la atmosferă de astă dată şi nu la nevoia imposibilă de a fuma constant pe care mi-o provoacă toate filmele cu WWII.
îmi place atât de mult modul în care un film poate detalia într-o dimensiune atât de mică tot ce este dificil, moral, laş şi minunat în dragoste. obsesia băiatului care ţi-a invadat toate amintirile copilăriei şi adolescenţei adunate în retrăirile false şi molatece ale prezentului, mă regăsesc mult în vera, în toată pasiunea ei pentru poetul laş care întinde versuri zguduitoare despre mizeria războiului de pe scaunul unui pub, în dragostea crescută şi descoperită pentru omul care nu este lângă ea, şi în prietenia ei sinceră faţă de Cat.
tot filmul mi se pare plin de imagini diafane, ca textură şi calitate, chiar dacă sunt multe planuri explorate, pregnanţa vizuală este lăsată de o frumuseţe modernă pe care ajungi să o invidiezi, a rujurului roşu puternic, fumatului în cadă, dansatului într-o cămăruţă, a cântăreţei in the lime light, adunatul de alge, a zilelor leneşe şi de plictis de război.
puternică rămâne disperarea lui Cat, incapabilă să supravieţiască fără poetul ei ratat, care se răzbună pe el şi pe ea culcându-se cu alţii. durerea ei şi înţelegerea ei, suferinţa şi răbdarea.
mi-a adus aminte că sunt lucruri de care nu poţi fi niciodată sigur, ce s-a întamplat exact şi toată incertitudinea asta pe care o simt atât de puternic faţă de lipsa unui punct stabil trebuie să te transforme până la urmă în cineva mai puternic, într-o personă independentă, într-o personalitate memorabilă, în cineva nemuritor, într-o soţie bună, într-un scriitor, în cineva cunoscut, într-o mamă bună.

Not for the proud man apart
From the raging moon I write
On these spendthrift pages
Nor for the towering dead
With their nightingales and psalms
But for the lovers, their arms
Round the griefs of the ages,
Who pay no praise or wages
Nor heed my craft or art.

—In My Craft or Sullen Art, by Dylan Thomas

ziua mea, all day real exposure

imi dau seama ca ce este cu adevarat important si real pentru mine este chiar ziua mea, nu ziua in care sunt nascuta si pe care o ignor cu eleganta in fiecare an pentru a ma convinge ca nu voi imbatrani niciodata, ci ziua asta, maine, poate si ieri, cu tot ce este in ea, cu trezitul greu, cu rutina cosmetica lunga, cu tigarile stinse in ghiveciul plantelor insuportabile din camera, cu iluzia ca nu voi mai manca atat de mult, cu noptiera creata din carti suprapuse, cu rimelul uscat, cu miros de chanel no. 5 si pantofi ieftini, dar comozi, cu frica de a ajunge la cursuri tarziu, cu caratul la magazin a cutiilor pline de brose si bentite lucrate cu o seara inainte, cu rutina reply-urilor monosilabice la mailuri, cu geanta plina de nimicuri utile, asteptand dupa-amiaza for some inocent shopping, cu frecventa redusa la biblioteca, dar cu o manie pt cafenele, cu tigari, cu multe tigari si cu si mai multe cuvinte, extrem de multe cuvinte pe care le impart cu sinceritate cu persoanele pe care le iubesc tot timpul, dar pe care de multe ori le torturez cu rautati, bucatele de rautate pe care le servesc la rece cu o portie calda de nerabdare, persoanele pe care le iubesc si care ma adora chiar daca pocesc cuvinte sau nu ma prind din prima, care ma primesc chiar si aiurea imbracata, ametita sau fumata; ele inteleg cat de deformata si aberanta sunt si isi dau seama ca totul se combina perfect in interiorul meu pentru a ma face ceea ce sunt. ele sunt femeile din ziua mea, pentru ca sunt femei aceste persoane, pentru ca numai ele ma pot iubi asa, fara consistenta circumstantiala si fara obligatii stupide. sunt prietenele mele apropriate, cand le las atat de aproape si cand nu sunt depresiva, sora mea, colega mea din liceu, mama, colaboratoarea mea, vecina mea, bunica mea. ele construiesc ziua mea si ele sunt imaginile mele.
pentru ca, u see, sunt presata de imagini, sunt intinsa de ele pe jos, cum te-ar intinde un tip pe care nu-l cunosti in camera lui, cand deabia astepti sa-l cunosti.
imaginile mi-au construit tot universul meu, ca un ready-made rudimentar, ca o fractiune de album foto anapoda care se impleteste cu toata muzica pe care o ascult.
despre ele, imaginile mele, prietenele mele, zilele mele vreau sa scriu.

revolutionary road

sufăr de o profundă linişte. e construită pentru a mă face să rezist, să continui, să pot să nu mă schimb. nu aud nimic şi în majoritatea timpului nu îmi dau seama cum pot întreţine o conversaţie când defapt nu sunt atentă la mai nimic. aranjez lucrurile astfel încât să par implicată şi agitată, extrem de preocupată de tot ce este în jurul meu, de tot ceea ce fac. nu mint, aşa aş vrea să fiu cu adevărat, dar sincer i don't give a shit. nu e nici un fel de atitudine agresivă, plină de reproş, e o stare doar liniştită care mă scoate din minţi pentru că ştiu că am pierdut tot ce era mai important şi totuşi lumea mea nu s-a destrămat, practic nimic nu s-a schimbat. e doar prea multă linişte, prea mult nimic, prea mult fără conţinut şi prea multe lucruri pe care le ţin lângă mine chiar dacă mă dezgustă.
nu ştiu exact ce fac şi tot ce fac este să continui să fac lucrurile normale. aş vrea atât de mult să pot să mă opresc din liniştea asta şi să plâng.