passato prossimo ..futuro corretto?

ma fascineaza vernisajele, atmosfera, paharele de plastic, oamenii psihedelici... nu stiu daca exista un how to al expozitiilor dar o prima regula ar fi sa observi mai intai oamenii - look around you ..sa absorbi ceva din varietatea modurilor de a privi.. sunt persoane care se misca incet, parca alunecand cu pasi marunti..they linger ..sunt atenti si masoara parca ceva imperceptibil, ceva ce tu nu vei putea niciodata sa vezi..mai exista persoanele care se aseaza strategic intr-un colt si contempla la distanta cu o privire directa .. zdravana
si perpendiculara..dar
cel mai mult imi plac cei care se misca repede, se foiesc, vorbesc, rad, inghit putin
suc, se mai duc afara pt o tigara, isi pastreaza tonic energia si nu obosesc vizual..ei sunt cercetatorii cei mai atenti pt ca nu se lasa obligati de imprejurari sa mimeze falsa implicare..sunt deconectati, savureaza alert, amuzati ..pentru ei scriu :

passato prossimo-expozitie de fotografie la G Galeria UNA- vernisajul a fost ieri de la ora 19

intr-un mod extrem de deconstructivist, la propriu, am vazut ceva din expozitie inca de vineri cand am fost la galerie pt o alta expozitie..am intrat in sala de langa debufet si am vazut niste tipi care montau panouri-poze, ceva, vorbeau.. prima mea reactie a fost: uau, am apucat in sfarsit sa vad si eu un perfomance, live! desigur nu era vorba de nici o activitate postmodernista ci de o simpla instalare a viitoarei expozitii..am ras in sinea mea de impresia mea si am primit o invitatie pt vernisaj.

pentru mine fotografie inseamna brassai-cafenele, dementa momentelor de lenevie, cochetaria pariziana, senzualitatea diminetilor cu cafea si tutun. imi place sa gasesc eleganta si ritm in imagini, mereu alb-negru. nu e un canon personal ci mai degraba un sentiment pe care il port cu mine la orice expozitie la care ma duc.
Fotografiile lui Bogdan Garbovan sunt secvente atemporale de traire zilnica, oameni obisnuiti, aer taranesc, lejeritatea unui mileu pe televizor pus acolo sincer. sunt imagini care inspira usuratate, firescul oricarei actiuni si sarbatorirea ei zilnica..eu le-am vazut ca niste haine care imi placeau si in care incapeam.

Exista o anumita neutralizare in alb-negru, estompare si aciditate lenta, in your face si incet-incet in acelasi timp. Michele Bressan estompeaza conturul si arunca putin acid asa parca tacit dar sigur.. am gasit in fotografiile lui unitatea intre pictural, easy on the eye, si tacerea unor cuvinte care nu pot fi explicate pe loc.

Asta este ce am vazut eu si cum am vazut .. nu exista nici un comentariu sau review care sa poata explica sau induce o stare asemanatoare celei din sala galeriei, atunci cand stai, sprijinit de un prieten sau de un perete si te uiti fara sa-ti pese cat de putin sau mult timp faci asta.

great song this one

am gasit cateva cioburi-poezie, m-am uitat, am cautat ceva poezie zilele astea, am vrut sa gasesc niste cuvinte aranjate nefiresc, am citit poezie, dupa ce m-am incapatanat sa inteleg, mi-am dat seama - era poezie. ma enerveaza cuvantul asta- poezie, imi suna plictisitor si opac ca un fel de all time classic pe care stii ca nu o sa-l citesti vreodata. poate e din cauza z-ului din interior, poate e doar o neintelegere. daca spun ca nu-mi place poezia as putea sa ma refer pur si simplu la cuvantul in sine, nu? oricum ar trebui sa citesc mai multa poezie ca sa pot sa vorbesc despre poezie. intr-un text in care repet de atatea ori poezie probabil ca trebuie sa ma opresc si sa caut mai multa poezie. sa atarn niste poezie la uscat, sa fumez putina poezie..sa mi se dea credit pe poezie.

introducerea de la sfarsit

nu stiu exact de ce m-am apucat sa scriu/bloggaresc out in the open pe ecranul asta luminos usor accesibil si de accesat...prima postare a fost o bucata de text pe care o scrisesem cu mult timp inainte.. nu a fost un automatism online -sa deschid fereastra cu mesaj nou si sa incep sa scriu spontan cum o fac acum....
cum nu stiu exact care e eticheta si sunt absolut incapapabila de a scrie o introducere buna si care sa prinda, ma voi arunca direct in ceea ce scriu..

“ I am convinced that today only provisional or even fragmentary assertions are possible.”

Hans Belting The end of the history of art, 1984

Devine aproape imposibil de a mai vorbi de arta.
Multi nostalgici ai “adevaratei” arte ii proclama moartea. Astazi, aici, si chiar maine.. ceva ce numim arta, inclinand mai mult spre o intelegere urbana si contemporana a cuvantului,
cafenele, sau concept-store-urile cum e market 8, ticsite de design p storck cu contraste vibrante, mobile statement al utilitatii alaturi de piese a la antique (deja) art deco. ..avem reminiscente warhol in add-uri, trend setteri la tot pasul, expozitiile de pictura invadeaza restaurantele, bistrourile, galerii -cafenele care tipa: arta contemporana romaneasca exista!!!!!!!!, magazine ambientale de ceai asezonate cu ultimele albume taschen, mnacu face partyuri cu muzica minimal, festivaluri de filme la mnar, ... nu exista limite transmutarii, migratiei de forme, o adevarata viata a formelor, spre bucuria lui focillon, totul amestecat intr-un dinamism ce aduna toate formele de arta: pictura, caricatura, design, muzica, fotografie, moda, .... arta e peste tot.. si totul e imagine...
arta nu e ceva imuabil..nu putem vorbi despre arta!! cred ca o data cu scandalizarea dadaista si pana in prezent, nu intru in teorii postmoderniste spre nemultumirea multora, avem un cu totul alt discurs al istoriei de arta...totul se schimba, de la zgomotul irational fara nationalitate, culoare, sau miros ..incepand cu asta, abordarea, discutia, intrebarile legate de arta capata o noua forma, o noua deschidere..indiferent de ce framework am aplica pt studierea unei anumite epoci, curent etc...pt perioada picturii moderne apres dadaism, teoria de arta devine o problema sociala apropriata fiecaruia..sa luam de ex secolul 18 ..acolo avem ARTA, sau pt adevaratii “clasici “ banuiesc ca ar trebui sa vb despre renastere, eventual perioada de aur florentina, asta parca intelegem prin arta, o pictura serioasa, naturalista, “frumoasa”, whatever that means, ..cred ca dupa 1916 vb despre arta. Pt mine, toate curentele, chiar daca nu sunt de acord cu termenul, hai sa le spunem tendinte artistice de dupa momentul zurich au ca radacina o noua reinterpretare a dadaismului..avem un neodadaism sotto voce pe care il respira contemporanitatea artistica..in ambitia teribilista aproape de a gasi noi suporturi pt pictura/sculptura, de la plastic la gunoi... in intercalarea, combinarea artelor , in vastitatea unei camere de expozitie absolut goale, putem parasi ceea ce greenberg gasea caracteristic picturii “it's flatness”...trecerea de la o “ideologie” artistica la alta nu se face in scopul cautarii unei noi tehnici, toata gestica artistica este acum dominata de anecdota, de un joc de cuvinte si idei, atmosfera ludica ce face un elogiu creativitatii umane, al infinitelor posibilitati de a comunica arta.. hai sa nu vorbim despre arta!! sa nu cautam definitii, sa nu gasim pictori mari si pictori mici (?)... poate daca ne uitam mai bine, daca uitam putin conformismul unei cronologii, am putea gasi, nu raspunsuri, ci intrebari mult mai interesante.