Feminismul şi relevanţa periferică

``OATH TO INDEPENDENT ART``

video, 2 chanel

03 min 37 sek

2008

OATH TEXT:

- I an independent artist, gravely compel to depend on artistic constitutional order, to defend it from entire artistic system, that I will protect and build diversity of artistic influence. I will always be conscious and disciplined in imploring and begging for exhibitions and projects, but at the same time respecting charity: made in blood line of nepotism, honorably gained by lobbying mayor, cunningly taken from art foundations, grant recommendation suffused by sweat and piece of art cheaply both for ambassador collection. From those reasons, I will be ready to give away last piece of my art to get exhibition in great world center. So help me minister.

http://www.mladenmiljanovic.info/mladen%20miljanovic%20oath.htm

îmi luasem o vacanţă terapeutică de la vernisaje şi evenimente culturale.. până de curând când am mers la conferinţa Feminism şi cultură ţinută pe 27 noiembrie la institutul de istoria artei - Bucureşti, evident.
nu am energia necesară pentru a trasa toate punctele slabe şi jalnice a acestui demers numit cultural, nici timpul nu îmi permite să înşir platitudinile seci prezentate, lipsa de competenţă şi nivelul execrabil al comunicărilor.
Profesori, doctori şi 'doctoriţe", personaje marcante pentru eşafodajul cultural românesc au susţinut nişte prezentări lipsite de noimă pe tema feminismului într-o engleză măcelărită.
dar bravo, de trei ori bravo - încă un eveniment jalnic care dacă nu ne face pe noi să ne simţim prost a făcut ca invitaţii străini prezenţi la conferinţă să se simtă cu adevărat oripilaţi de prostia românească din jur.

strict şcoală

nu ştiu dacă am apucat să vorbesc despre aventura mea academică în plină desfăşurare; dacă mă gândesc mai bine sigur nu am făcut-o pentru că nici eu nu-mi dau seama exact prin ce trec.
ce este sigur este că am ales să fac un master 'acasă', la facultatea de istorie, and i wouldn't trade it cu nici un program fiţos de la arte. în acelaşi timp sunt şi la masterul de spectacol, multimedia, societate, afectually called SMS, la cesi şi încep cursurile vinerea asta, master la care am aplicat pentru că mi-a plăcut prezentarea - great reason, huh? - nu ştiu despre ce e vorba sau ce o să fac mai departe şi asta mă încântă.

astăzi s-a ţinut prima întâlnire a cercului de idei şi mentalităţi, a.k.a. camera404 (îl găsiţi la listă bloguri), de încâlzire, cu teme diverse, de la democraţie, boia, huntington la herta muller, nobel, identitate naţională, libertate, egalitate etc. ce mi se pare extraordinar având în spate experienţa cercului de istoria artei care a fost un episod fericit şi de coşmar în acelaşi timp, unde fiecare întâlnire trebuia orchestrată şi regizată cu prezentări glossy ca să fie catchy, aici a fost nevoie de o sală mică, prăfuită, câteva scaune şi oameni dispuşi să gândească - pare simplu, right? i find that amazing.

that's it for today, un post strict despre şcoală şi micul moment intelectual de azi, fără imagini, texte, artă, expoziţii... and you know what.. kinda feels good, glumesc, revin cu ce am mai "văzut".

foto: Bohumil Hrabal.

notes for rainy days

'There is nothing on earth that can prevent a poet from writing, not even the fact that he's Jewish and German is the language of his poems.'

Paul Celan

Whoever wants to know something about me—as an artist, the only notable thing—ought to look carefully at my pictures and try and see in them what I am and what I want to do.”

- Gustav Klimt

Don't send funny greeting cards on birthdays or at Christmas. Save them for funerals when their cheery effect is needed.


P. J. O'Rourke

Imagination is the beginning of creation. You imagine what you desire, you will what you imagine and at last you create what you will.


George Bernard Shaw

You see things; and you say: "Why?" But I dream things that never were; and I say: "Why not?"


George Bernard Shaw


i 'hear' them everyday.

edge of love

am revăzut aseară the edge of love (cu Keira Knightley şi Sienna Miller), l-am revăzut puţin altfel, împreună cu cineva şi nu singură, atentă la atmosferă de astă dată şi nu la nevoia imposibilă de a fuma constant pe care mi-o provoacă toate filmele cu WWII.
îmi place atât de mult modul în care un film poate detalia într-o dimensiune atât de mică tot ce este dificil, moral, laş şi minunat în dragoste. obsesia băiatului care ţi-a invadat toate amintirile copilăriei şi adolescenţei adunate în retrăirile false şi molatece ale prezentului, mă regăsesc mult în vera, în toată pasiunea ei pentru poetul laş care întinde versuri zguduitoare despre mizeria războiului de pe scaunul unui pub, în dragostea crescută şi descoperită pentru omul care nu este lângă ea, şi în prietenia ei sinceră faţă de Cat.
tot filmul mi se pare plin de imagini diafane, ca textură şi calitate, chiar dacă sunt multe planuri explorate, pregnanţa vizuală este lăsată de o frumuseţe modernă pe care ajungi să o invidiezi, a rujurului roşu puternic, fumatului în cadă, dansatului într-o cămăruţă, a cântăreţei in the lime light, adunatul de alge, a zilelor leneşe şi de plictis de război.
puternică rămâne disperarea lui Cat, incapabilă să supravieţiască fără poetul ei ratat, care se răzbună pe el şi pe ea culcându-se cu alţii. durerea ei şi înţelegerea ei, suferinţa şi răbdarea.
mi-a adus aminte că sunt lucruri de care nu poţi fi niciodată sigur, ce s-a întamplat exact şi toată incertitudinea asta pe care o simt atât de puternic faţă de lipsa unui punct stabil trebuie să te transforme până la urmă în cineva mai puternic, într-o personă independentă, într-o personalitate memorabilă, în cineva nemuritor, într-o soţie bună, într-un scriitor, în cineva cunoscut, într-o mamă bună.

Not for the proud man apart
From the raging moon I write
On these spendthrift pages
Nor for the towering dead
With their nightingales and psalms
But for the lovers, their arms
Round the griefs of the ages,
Who pay no praise or wages
Nor heed my craft or art.

—In My Craft or Sullen Art, by Dylan Thomas

ziua mea, all day real exposure

imi dau seama ca ce este cu adevarat important si real pentru mine este chiar ziua mea, nu ziua in care sunt nascuta si pe care o ignor cu eleganta in fiecare an pentru a ma convinge ca nu voi imbatrani niciodata, ci ziua asta, maine, poate si ieri, cu tot ce este in ea, cu trezitul greu, cu rutina cosmetica lunga, cu tigarile stinse in ghiveciul plantelor insuportabile din camera, cu iluzia ca nu voi mai manca atat de mult, cu noptiera creata din carti suprapuse, cu rimelul uscat, cu miros de chanel no. 5 si pantofi ieftini, dar comozi, cu frica de a ajunge la cursuri tarziu, cu caratul la magazin a cutiilor pline de brose si bentite lucrate cu o seara inainte, cu rutina reply-urilor monosilabice la mailuri, cu geanta plina de nimicuri utile, asteptand dupa-amiaza for some inocent shopping, cu frecventa redusa la biblioteca, dar cu o manie pt cafenele, cu tigari, cu multe tigari si cu si mai multe cuvinte, extrem de multe cuvinte pe care le impart cu sinceritate cu persoanele pe care le iubesc tot timpul, dar pe care de multe ori le torturez cu rautati, bucatele de rautate pe care le servesc la rece cu o portie calda de nerabdare, persoanele pe care le iubesc si care ma adora chiar daca pocesc cuvinte sau nu ma prind din prima, care ma primesc chiar si aiurea imbracata, ametita sau fumata; ele inteleg cat de deformata si aberanta sunt si isi dau seama ca totul se combina perfect in interiorul meu pentru a ma face ceea ce sunt. ele sunt femeile din ziua mea, pentru ca sunt femei aceste persoane, pentru ca numai ele ma pot iubi asa, fara consistenta circumstantiala si fara obligatii stupide. sunt prietenele mele apropriate, cand le las atat de aproape si cand nu sunt depresiva, sora mea, colega mea din liceu, mama, colaboratoarea mea, vecina mea, bunica mea. ele construiesc ziua mea si ele sunt imaginile mele.
pentru ca, u see, sunt presata de imagini, sunt intinsa de ele pe jos, cum te-ar intinde un tip pe care nu-l cunosti in camera lui, cand deabia astepti sa-l cunosti.
imaginile mi-au construit tot universul meu, ca un ready-made rudimentar, ca o fractiune de album foto anapoda care se impleteste cu toata muzica pe care o ascult.
despre ele, imaginile mele, prietenele mele, zilele mele vreau sa scriu.

revolutionary road

sufăr de o profundă linişte. e construită pentru a mă face să rezist, să continui, să pot să nu mă schimb. nu aud nimic şi în majoritatea timpului nu îmi dau seama cum pot întreţine o conversaţie când defapt nu sunt atentă la mai nimic. aranjez lucrurile astfel încât să par implicată şi agitată, extrem de preocupată de tot ce este în jurul meu, de tot ceea ce fac. nu mint, aşa aş vrea să fiu cu adevărat, dar sincer i don't give a shit. nu e nici un fel de atitudine agresivă, plină de reproş, e o stare doar liniştită care mă scoate din minţi pentru că ştiu că am pierdut tot ce era mai important şi totuşi lumea mea nu s-a destrămat, practic nimic nu s-a schimbat. e doar prea multă linişte, prea mult nimic, prea mult fără conţinut şi prea multe lucruri pe care le ţin lângă mine chiar dacă mă dezgustă.
nu ştiu exact ce fac şi tot ce fac este să continui să fac lucrurile normale. aş vrea atât de mult să pot să mă opresc din liniştea asta şi să plâng.

the inevitable return of sick energy

long time no text

de ceva timp, tot restartez zona asta digitală a mea, a devenit un playground cam abandonat. nu pentru că am fost plecată într-o lungă vacanţă, ci pentru că am lenevit, leneveală lungă, însoţită de un sentiment puternic de vinovăţie. cumva frigul care s-a lăsat îmi spune că e timpul să mă apuc de treabă. să fie odihna nesimţită sau pur şi simplu răsfăţul atacului consumerist satisfăcut, eu sunt gata.

for my kick start am ales să scriu despre Ryan McGinley, un fotograf încadrat cel puţin biografic în generaţia "Younger than Jesus" http://oneartworld.com/New+Museum+of+Contemporary+Art/The+Generational_3A+Younger+Than+Jesus.html















cred că fotografiile lui comunică atât de bine cu mine pentru că mă aflu în perioada în care documentarea vieţii oameniilor din jurul meu mi se pare un real research. linia cinematică formează un fel de ştanţă pentru make up icons, ceea ce dă un aspect atât de verosimil pentru aceea parte din noi care conservă amintirile dilatate, estompate, dar vii în mesajul lor. imaginile lucrurilor pe care le ţinem minte sunt o posesiune atât de personală încât devin o desfigurare superbă a realului care nu poate păstra cu adevărat notele înalte a experienţelor noastre.
mcginley leagă tot acest cumul prin fragmente extraordinare care nu îşi pierd nuanţa cotidiană, se întâmplă rar să vezi oameni mergând dezbrăcaţi pe bicicletă, dar în realitate cât de des te plimbi printr-o pădure pentru a vedea asta?
în final totul poate fi un blow up, un cover up, cu prea mult make up pentru a putea să make out ceva din tot ce vezi. lucrurile zilnice devin din momentul în care se întâmplă amintiri şi tot ce poate părea incredibil nu mai este în fond atât de vizibil.

prima zi de watumi

quiet summer days

tin minte cand nu dormeam absolut deloc si dansam pe mese in vama pana cand rasarea soarele, intram in apa dezbracati si imparteam toate ideile cu necunoscuti. cred ca nu o sa mai simt niciodata lucrurile pe care le simteam atunci, nu o sa mai vad formele pe care le vedeam atunci si nu o sa mai bucur niciodata la fel de mare. nu stiu de ce s-a intamplat asta, dar pur si simplu stiu ca asa stau lucrurile acum, putin decolorate, putin mai mature si plictisitoare si pline de liniste.
nu imi displace, e doar o senzatie de gol pe care o am pentru ca eu am ramas aceiasi persoana de 16 ani imprastiata si la fel de adolescenta, ma rog, mult mai rezistenta la alcool si cu o doza de responsabilitate mult mai mare.
am incercat sa ne aducem aminte de noi, la navodari si nu in vama, odihnite pentru ca am dormit in loc sa pierdem noptile visand.

yves saint laurent feat. neagu djuvara

mi-am dorit foarte mult sa ajung la expozitia yves saint laurent de la mnar. imi imaginam zeci de modele expuse, peretii incarcati cu fashion illustration si o zona dedicata influentelor traditionalei ii.
"ambalajul" expozitiei a fost destul de classy, dar "cantitatea" prezenta infima, 4 tinute, cateva fotografii-icon supraponderale, o piesa de bijuterie si cateva desene. nu pot sa spun ca nu m-am bucurat de micul moment parizian de fashion gustat impreuna cu doua prietene sambata asta. ceea ce a fost frapant si de un umor negru a fost diferenta stridenta de setting dintre expozitia omagiala si expozitia de costume vechi (sfarsit de XIX- 1945) romanesti de la etaj care nu s-a bucurat de aceleasi decoruri muzeale sau de o platforma adevarata de prezentare. mi-a placut mult mai mult a doua expozitie pentru ca piesele sunt cu adevarat extraordinare(daca le numesc vintage parca par prea recente, sunt oare "pre-vintage"? must look into that.), rochii brodate fin, cu aplicatiile cele mai diferite de la margele de sticla, la sidef si pene, palarii cu voalete, fracuri complete, accesoriile de toaleta, evantaie pretioase, ii superbe, unice, pantofi surprinzator de micuti si delicati. momentul a fost amplificat si de prezenta lui neagu djuvara si a adinei nanu care vorbeau atat de elegant si cu un talc anume despre moda. ne-am simtit privilegiate sa putem trage cu urechea, discret desigur, la conversatia lor cu sunet interbelic.

visual evenings - comics @ clubul ţăranului

am fost aseară la clubul ţăranului pentru o doză de BD românesc pe bune. a fost seara lui Ciubi.
contactul propriu zis cu "salonul" mi-a creat o stare extrem de bună şi de groove creativ. După ambuscada de pe terasa ţăranului unde forfotea a lume şi a mult zgomot, intrând înauntru am traversat parcă o lume pentru a ajunge într-o cameră liniştită, prietenoasă şi calmă. Am răsfoit reviste, cărţile la o masă, m-am uitat la lucrările lui ciubi (o parte le-am mai văzut şi la centrul ceh anul trecut) şi "m-am chilluit" într-un mod extrem de plăcut. la masa din spate doi tipi lucrau de zor la nişte ilustraţii în caietele de schiţe, iar din faţă se auzea sunetul de marker reloaded (love that sound!) şi mişcarea pointerului pe panou, pisica pătrată era in action ;)
m-am întrebat cum oamenii de afară stau acolo ca să pălăvrăgească fără rost...

mi-am cumpărat un super BD - Strâmb (cu â din i) life - pe care îl voi exploata într-un alt post, pe larg şi cu bucăţi cuprinzătoare - pentru ca este mult prea amuzant. am râs aproape isteric când l-am citit/văzut aseară.

m-a relaxat foarte mult experienţa asta- m-a făcut să mă întreb de ce mă duc la vernisaje, când pot merge la sfârşitul expoziţiei pentru a savura cu adevărat obiectul în sine al evenimentului, nu festinul monden de get together.
Rămâne aşa atunci, ne vedem în ultima zi a expoziţiei la fiecare expoziţie. faceţi un reminder facebook din asta. brilliant.

Basarabia mea

Alexandru Plămădeală - Studiu



Ion Grigore Popovici - Nud
Icar


Ada Zevin - Găgăuză


Nina Arbore - Autoportret



Dumitru Sevastian - Odalisce
Iosif Rosebluth -Promenadă

Miliţa Petraşcu







Basarabia mea - vernisaj marţi 23 iunie - Artmark


îmi doream de mult să ajung la Artmark/Art Society. Mă gândeam că o să fie o "întâlnire" liniştită, fără agitaţie şi zgomot, mă imaginam descoperind o galerie mică şi cochetă mai necunoscută. Cred că asta explică şi modul în care am relaţionat cu spaţiul - am fost copleşită de tot decorul a la carte care s-a desfăşurat. o combinaţie de catering, arhitectură şi mulţi "oameni de vernisaj".
am fost plăcut surprinsă, dar cumva nu m-am simţit chiar într-un spaţiu deschis, creativ, aroma de mentalitate de licitaţie se simţea, expensive suits and lots of photos being taken - exact ca pentru un glossy.

Lăsând decupajul de atmosferă la o parte, expoziţia a fost cu adevărat revelatoare pentru mine. Nu m-am gândit niciodată cu seriozitate la artiştii din Basarabia.. chiar şi când vorbeam de Nina Arbore sau de Miliţa Petraşcu o făceam fără a contextualiza originea lor.

Am rămas încântată de ce am văzut, m-a copleşit sala dedicată Miliţei Petraşcu, i-am simţit lupta pentru a şlefui puternic, dar niciodată masculin.

Acuarele lui Theodor Kiriacoff mi-au adus aminte de cărţile cu poveşti ruseşti pe care le preţuiesc mai mult acum decăt când eram mică.

Nudurile lui Ion Grigore Popovici sunt de o sensibilitate inexplicabilă, nu ştiu dacă să le văd ca momente intime de cotidian sau studii care dezbracă liniile clare pentru a deveni expresive.

Lucrarea care mi-a rămas în faţa ochilor ca fiind cea mai apropriată de ceea ce simt eu plastic este pânza de Dumitru Sevastian - Odalisce. Expresivitatea "lucrăturii" pigmentului se armonizează cu totul aerul oriental care simt că încă ne guvernează viaţa şi modul de a gândi. lejeritatea şi calmul leneş al odaliscelor este de un firesc actual.

art @ Kollector

Kollector Gallery
eveniment NAG
artist: Chrisitee
"Am inceput sa desenez de cand eram un mic copil cu tatal si sora mea. m-am urcat prima oara pe skateboard in 1990 si inca de la inceput am iubit arta in skateboarding si skateboardingul in arta."

am avut o senzatie de liniste cand am vazut expozitia, era si ora tarzie probabil, cat si modul in care galeria kollector exista : anexata, retrasa si linistita.
grafismul care devine "graffitism" imprima aici o nevoie de a recupera formele omorate in albumele de istoria artei intr-o redescoperire urbana.
very much enjoyed it.