riscul de a scrie despre urbe

daca reusesc sa respect toate deadlinurile cred ca o sa pot sa am o rubrica continua in lemuria, mai exact http://lemuria89.blogspot.com/, inainte de a vorbi putin despre ce o sa scriu acolo it must be said ca nu eu am ales columnul...
am vazut anuntul lansarii, am citit si mi-a placut, pasul firesc a fost sa trimit un mail prin care spun exact asta si sa intreb daca pot sa colaborez.. partea distractiva nu a fost ca lavras are incredere sa ma lase sa scriu dar ca lavras este in aceiasi facultate cu mine, cu un an mai mare.. comunitatea de istoria artei via istorie actioneaza dispersat dar sigur... nu stiu daca multi pot sa inteleaga gluma- altfel spus sectia noastra e atat de underground incat nici oamenii de la institutul de istoria artei nu stiu de ea...
oferta lui lavras a fost foarte clara: un entry saptamanal despre urban art.
intr-un fel este un challenge pentru ca ce scriu eu de obicei si urban scenu nu prea se mingle together..am scris primul articol...dupa ce am trecut si de corectura redactiei- sper ca a iesit ceva in regula.
rubrica se va numi (incepand de miercuri)- urbe at risc? - ma gandeam aici la urban art=arta urbana si cum urban a ajuns un termen trendy pentru conversatii dnb.. asa ca am luat urbe care suna ceva mai vechi- foarte caragiale - si am pastuit partea cu riscul - referindu-ma la dubla perceptie asupra graffitiului de exemplu: act de arta care risca sa fie distrus dar si act care risca sa distruga o lucrare de arta (iar grafurile neinspirate pe cladiri art deco sunt imagini insuportabile ).
semnez cu madz - care devine asa ca un fel de tag.
planific niste interviuri cu diferiti grafferi si criminals..so stay tuned iar pentru saptamana viitoare incerc sa "inventariez" kiss your enemy de la fabrica.

ma simt ca in liceu..nu mai ca acum nu mai sunt atat de groupie : ) si pot sa scriu ce vreau eu.

nou la 35

21 martie - 4 aprilie 2008
Iulia Florea
"La Machina Telurica"
atelier 35

http://www.atelier35.blogspot.com/

white prison

MI - OP, vizibilitatea creatorului intemnitat
expozitie pana pe 1 aprilie
la caminul artei - parter

recoveringart zadkine

cubismul decantat



golden head- cu eleganta bizantina




penitenta- repetare, incercare. un posibil spatiu avant warhol.


semnatura




incizia in lemn- adancitura in suprafata lustruita - instrument muzical? idol.


dispunerea atelierului - insula cu lemn si room with a view


aproape un "capitel" medieval


jardin des plaisirs






Destroyed City

"This statue which everyone calls 'The Destroyed City'
Whenever I see it in Rotterdam, I become more and more a foreigner to the city.
All round it monstrous skeletons arise every day, new plants of our future
tomorrow, appears to me to be retreating backwards to be where then
quiet waves of the barbour are waiting.
The steel dinosaurs cannot bear it.
But when I look upon it in my garden under the tree and there millions of leaves,
I seem to hear its 'nevermore', it screams of pain and despair."




am ajuns la muzeul zadkine din paris stiind doar ca e un muzeu cu sculptura. pot sa spun ca l-am descoperit pe ossip zadkine dintr-o curiozitate ciudata - numele lui suna exotic iar muzeul in sine unul low profile - deci pentru mine o oprire sigura.

casa-loc de expunere(impreuna cu o colectie consistenta de lucrari ale lui zadkine dar si ale sotiei lui -Valentine Prax) de pe rue d'Assas a fost donata de artist in timpul vietii pentru crearea unui muzeu. daca atelier brancusi conserva "dezordinea" unui atelier, muzeul zadkine este ordonat si organizat cu "litera legii" muzeografe- cu sali care urmaresc o anumita cursivitate cronologica si stilistica.
interiorul galeriei care conserva lucrarile de sculptura in lemn, piatra (si de bronz dar de dimensiuni reduse) si de grafica, fotografie are o relatie domestica cu spatiul exterior - gradina - spatiul bronzurilor mari. dialogul astfel creat se poate vedea din intimitatea interiorului privind spre afara, vazand in acelasi timp lucrari din ambele locuri.

originalitate? pentru mine asta nu a fost o intrebare importanta. daca spasmele de nou se consuma evident in pretimpul lor de aparitie : vezi modelajele lui degas, sculpturile de la die Brücke, efuziunea magiei negre-strict william blake- acceptarea unei sinteze intelese si asumate este, poate, mai valoroasa.
zadkine absoarbe tot ce inseamna schema moderna de lucru: geometrizare picturala, aducerea filonului primitiv combinat cu seva folcorica (ruseasca), expresivitate punctuala, accentuarea metodei - biografia lucrarii, atasarea unor explicatii lirice, abstractizare partiala.

in parcurgerea lenta a expozitiei gasesti elementele care vorbesc despre ruptura "novecento" intr-o forma care nu se mai agita, ci este deplin absorbita in sedentarizarea stilistica.
original? poate fi.. prin linistea pe care o inspira, prin siguranta.

traseul creat este unul de adunare a diferitelor influente curente din viata creatorului. sculpturile pot fi explicate si fara etichete (tagurile de muzeu) prin faptul ca sunt concentrari de fragmentari stilistice care reusesc sa se materializeze intr-o continuitate unitara.
vazut asa poate fi o introducere in sculptura moderna si o recontextualizare a corporalitatii folosite de rodin si bourdelle.


zadkine despre
Moulded Child

"Here is my child moulded by my hands, chiselled by my chisels, by my hammer
that sang, that cacked over the handles of my knives.
But what a terrible, twisted child, wrapped in stone like waves!
I do not recognize this child of my sweat, of my tortures, of my heart that panted
when my hands, armed and nailed to a chisel, did not know how to stop.
Wild light that wipes away sweat and palpitations you blind me and I no
longer recognize my onetime joy which overflowed in the hammerings of my mad love."

love

singurul artist pe care-l cunosc si cu care am crescut - my sis.
she talks about bags, but she thinks art.

http://gentilesilviei.com/blog/

desenul – arma intentionala perfecta a grupului suprarealist

calitatea rapidelor scheme lineare aproape negandite si redate cursiv dau impresia mijlocului complementar scrisului, desenul devine o cale ingenua si consistent intuitiva de a revarsa interiorul in exterior in aspectele lui cele mai nealterate de “supraexpunerea” ordonarii, deci a trunchierii originalului dintr-o idee sau imagine.

Rapid si rudimentar – desenul irupe, se grabeste fiind in avangarda constientizarii actului in sine de creatie – ducand astfel la actul inca incadescent al imaginatiei pure, neintinate...

poezia si arta vizuala pot astfel exista impreuna, fie ca e vorba de pictopoezie-hermafrodit artistic sau de alaturarea lor compozitionala.. textul poetic reuseste sa imprime (sau este exact invers?sau invers din nou?) nu neaparat prezenta lui reala in desen (ca in “actiunile” compozite ale lui apollinaire- calligrammes), ci valenta sa introvertita de a fi un act in sine- reuseste astfel sa transfere desenului suprarealist increderea in hazard, in corporalitatea lipsei de initiativa, in absenta muzelor (excomunicate ca fiind nefiresti), in GEST, in libertatea nerestrictionata a mainilor. Poezia elibereaza desenul inceputului de secol de enormitatea rigorii studiului concretului si ii da naturalete, firescul schematismului si a mazgalelilor simtite. Desenul “vechiului regim” - schite pregatitoare, incercari, proiectari tinute mereu in atelier langa pensule si machete- isi omoara anonimatul si paraseste obscuritatea inventarierarii pentru a deveni la fel de “important” ca o pictura. Daca cabinetele de gravuri si desene pastrau lucrarile secolelor precedente intr-o specie de spatiu retras de activitatea muzeului care expunea picturile si panzele “finite” - ghetoizarea unui gen artistic..

exquisite corpse- joc incendiar, joc cretin, joc cu realitatea de jucat in somn ... silly excuse for a drawing, energie ludica consumata colectiv.

daca alegi sa raspunzi

“Les impulsions le plus contradictoires ou complementaires, tout me porte donc a ecrire: l'orgueil, la volonte de puissance, la detestation, le desir de me racheter, l'amour, l'angoisse, la nostalgie, le dessaroi, la confiance, le manque de confiance, la certitude de ce que j'affirme, l'incertitude, le desir ardent d'etre eclaire, le desir d'eclairer, l'amusement, l'humilite.”
Eugene ionesco – notes et contre-notes (1966)

Bauniesc c ala un moment dat o sa fiu intrebata de ce scriu ..sau chiar mai bine ar fi sa ma intrebe acum .. de multe ori imi raspund la intrebarea asta.. pregatind astfel raspunsul pentru exterior. Si ma gandesc intotdeauna ca raspunsul ar trebui sa fie sincer, scurt si simplu : pentru ca nu stiu sa fac altceva, pentru ca ma face fericita.
Daca ideile mele stau suspendate in cuvintele pe care le lipesc dezordonat in ce scriu ..atunci cred ca sa scrii inseamna sa desenezi , sau mai bine spus scrisul si desenul au in comun calitatea de a putea concentra si transmite direct pe o bucata de hartie la indemana oricui ganduri si imagini exact cum le imaginezi .. si liniile negre, in ambele cazuri, se insira aproape involuntar, fara sa le gandesti, deschizand cutii cu vechituri necunoscute care apar mereu noi .. sa scrii pentru a gasi mereu o legatura intre ceea ce esti si ce ai gasit in tine ca aveai de mult. O inventariere personala, o fuga subtila de timp. .. un motiv pentru a te opri .. o ocazie buna pentru a oferi oricui cu cel mai mare orgoliu .. o exhibitie fara curaj, facuta din necesitate.. trebuie sa scrii .. cum sa te poti opri ? Si cand nu poti, sa te obligi pentru ca in afara de asta nu ramane nimic al tau.
Cuvintele sunt mereu impersonale sectionate in vocile altora, subliniate pe carti.. obositoare pe ecrane luminoase.. cuvintele sunt bune ca titlu si merg excelent cu pauzele mai lungi de tacere..cuvintele se aud distonant in muzica si anima o atmosfera oricum inchisa .. cuvintele se folosesc pentru a nu le uita si se noteaza schematic prin semne .. cuvintele sunt odioase si pe multe le cari dupa tine cand ai vrea sa le pierzi.. toata lumea ar putea fi masurata numai in cuvinte cu niste harti mari care sa inconjoare orasul si sa inregistreze fiecare nume si fiecare cuvant spus vreodata pe strada, in somn.
Sa le scrii, sa le aduni intr-un moment personal e inselator si poate dezamagi .. sa folosesti cuvinte pe care le-ai auzit in jurul tau ... pe care le folosesti si tu ..cum le aproprii ? Cum le gasesti ?

Mi se pare ciudat cum trebuie sa motivezi de ce scrii .. cum toate actiunile au un scop si scrisul trebuie sa urmareasca ceva..probabil ca o si face.. dar nu stiu .. sunt multe lucruri pe care nu le gandesc sau la care pur si simplu nu ma gandesc ..aleg sa nu o fac sau ma intereseaza prea putin .. gasesc raspunsuri de multe ori si mimez actiunea de a gandi pentru a face conversatie .. sunt prea putine lucruri la care ma gandesc in mod curent si toate se leaga de mine .

there is something about

critica – de arta – sau ce fac eu cand analizez o lucrare de arta.

Nu stiu exact la ce se refera critica sau ce ar trebui sa faci in cazul asta.. cand scriu despre o expozitie sau despre niste lucrari de arta imprim ceea ce vad eu in cuvinte care schiteaza o atitudine personala fata de imaginile cu care sunt confruntata. De cele mai multe ori este o confruntare pentru ca fiecare imagine, fie ea arta sau cadru vizual cotidian cere reflectie, atentie, importanta.. a vedea este principalul suport senzorial pe care ne construim fiintarea: vedem si “alegem” ce iubim, ce admiram, ce vrem, ce cunoastem, ce detestam, ce traim.
Datul vizual este suma tuturor trairilor – poezia traieste in imaginile formate, muzica este permanent vizuala in ceea ce exprima, dragostea inainte de a fi tactila este intens imagine, religia prin icoane si ikon este imagine- si astea sunt numai plictisitoarele “note” mari.. ce vad este ceea ce este si lipseste in acelasi timp : cand privesc lucrurile pe care le dispretuiesc proiectez prin contrast lucrurile pe care as vrea sa le vad, cele care lipsesc. Tirania ochiului, entitate zeificata (ochiul ca simbol in majoritatea culturilor traditionale ) este teroarea cea mai umana.
Interpretarea si fuga spre concretul unei explicatii este de multe ori facila in sensul abstractizarii unei lucrari in traducerea unui dat general. Utilitatea este uitata si de cele mai multe ori blamata – utilul ca ustensila - “mestesugarescul” , grotescul real. Cand vorbesc despre o lucrare incerc sa-i vad utilitatea fata de cel ce o priveste – fata de mine, punct fix- numai asa pot descrie si intelege arta, intr-un mod strict personal. De ce sa mai scriu atunci si cum sa sustin o activitate care graviteaza tot in jurul meu? Generalul si esenta lipsita de detaliu personal golesc, creand un repertoriu faptic si antiseptic al unui traseu mai mult evenimential necesar si el, in mod eveniment, dar ca anexa biografica,de rutina. Cred intr-un comentariu si intr-un text de arta care sa centreze implicarea si reusita unui dialog continuu intre obiect si privitor. Este necesar sa traiesti atmosfera lucrarii si a momentului unic de conversatie imaginara intre suprafata “imobila”(ma gandesc aici la imobilitate ca la un contur finit al lucrarii-fie ea pe orice suport) si receptivitatea creativa. Picturile trebuie privite in ansamblu, de la o distanta calculata si prin apropriere-avem aici doua “incercari” - prima interpretativa-iconografica si a doua de studiu a tehnicii, ambele importante pentru ca leaga doua secvente concomitente in lucrarea creatorului. Sculpturile cer mobilitate si “adresarea” directa, chiar atingerea, nu mai e vorba de voyerismul subtil al vizionarii unui film, trebuie sa te aproprii si sa te misti pentru a privi materialitatea lor. Grafica necesita atentie avand calitatea textului de ziar pe care trebuie sa-l tii foarte aproape de ochi. Statement-art sau toate formele alternative de arta “postcontemporana” cer indrazneala: “iesirea” din cadrul sobru de muzeu – incercarea de a scapa de deprinderile de buna cuvinta invatate de acolo si libertatea wi fi de a gasi arta oriunde si de a o percepe in mod natural, cotidian, firesc fara pompa pelerinajului din galeriile traditionale. Constructiile, instalatiile, happenigurile... trebuie traite concret cu dorinta de a le experimenta, cu implicarea trairilor tale firesti- sunt lucrari intr-un alt registru care ar trebui sa fie cantarite intr-un cadru de openmindness dar mereu prin comparatie.
Comparatia si juxtapunerea sunt esentiale – cand privesti o lucrare nu o privesti niciodata singular, ci intotdeauna in legatura c u altele : imaginile gasesc afinitati intre ele, diferentele istorice nu importa, legaturile imaginistice fac jocurile aici, sa gasesti networkul aici este cheia in a intelege cu adevarat o lucrare – a putea s ao incadrezi intr-o succesiune de “actiuni” si momente similare sau care pot gasi o afinitate prin istorie, istoria ideilor, deci – istoria artei. Arta, pentru a o intelege, inseamna traditie in primul rand si din cauza asta ea ramane in cele mai multe cazuri o activitate exclusivista, nu elitista. Exclusivista prin necesitatea cunoasterii artei in diferite contexte ale dezvoltarii ei, in diferitele ei forme si succesiuni pentru a percepe alegerea unei anumite teme sau disperarea vidului de creatie. Desigur arta ramane prezenta in comunitate si este “pentru toata lumea”, tinand de totalitarismul vizualului este imposibil sa nu inunde cotidianul in infinite forme. Ea este prezenta si consumata de oricine priveste – aici este ascunsa filosofia ei cu aer feminin – este perceputa dar nu asumata in intregul ei.
Atunci de ce totusi sunt personala in ce scriu despre arta? Absorbind partea teoretica si materia in sine de istoria artei nu e capatul ci doar inceputul – intermediarul – stabilirea unui inteles tine de aria sinelui si de aducerea viziunii interioare pentru ca arta nu pune o intrebare umanitatii ci numai mie.

weirdshit

Dorm mult, cateodata atat de mult incat ma trezesc obosita, ma gandesc cat de firesc a fost sa nu fac nimic si incep sa plang. Plang cateodata intr-o sfera mica pe care o pun intr-un seif, o inchid si o tin acolo, poate ca intr-o zi o sa valoreze ceva bani. Cand imi dau seama ca iarasi am pierdut o zi scot o teorema cam defecta, eu am facut uman si poate din cauza asta o tin intr-o soseta, calculez bine bine orele minutele si biscuitii care au trecut de cand am facut ultimul lucru semnificativ. Ca sa ma simt mai bine imi aduc aminte ca exista niste pisici asa de grase incat nu se pot misca, ma amuza pentru ca o inghesuiala de blana inerta poate fi foarte haios. De cele mai multe ori spun cuvantul iaurt si atunci simt gustul acru si nu ma gandesc la nimic, e o reactie perfect normala pentru cei care au frigidere acasa. Cand trebuie neaparat sa ajung undeva, ma ascund in cada si adorm acolo, senzatia rece ma convinge sa nu-mi doresc sa ies. Daca iau vreodata un sfat in serios este pentru a-mi umple timpul, cumva imi da iluzia ca oamenii astia sunt chiar creativi. Nu mai simt nimic in cuvinte si atunci le iau sa le scriu pe maini, sa pot atinge cu cuvintele mele lucruri noi.

androginul

absoarbe doua realitati distincte si le pastreaza vizibil intr-o reconciliere grea de acceptat. Ascunde adevarata realitate dinainte de lumea asta: o apropriere religioasa si corporala intre doua elemente care nu se identifica. Femininul si masculinul nu se definesc numai prin antinomia lor, isi construiesc structura in legatura cu necesitatea comuna: de a se uni, de a nu trai instrainati. Cuvantul pentru o apropriere fantastica, de neiertat, evidentiand asemanarile si sfarsind prin a releva un dat inexistent. Androginul este creatura care sfideaza tacit o incapatanare a noastra de a ne diferentia, o lupta mereu imblanzita de sexualitatea propusa ca fiind fireasca. Androginul este blocat in deplina lui implinire, in reunirea perfecta pe care o detine si o conserva, condamnat astfel la singuratate si la singularitate. Androginul devine metalimbaj pentru o viziune proiectata a esentelor si nu a contrariilor cum este hermafroditul. Luat in particular ca aproape-concept pentru fiinta intreaga pentru cel fara de pereche nu traieste antagonic ci relevat in interior ca indivizibil, ca fiinta primara.

fara timbre

Cartile postale in format reproducere de lucrari de arta.

Pe langa faptul ca plansele astea miniaturale sunt un souvenir, ele devin si o modalitate de comercializare a “produsului” muzeelor, galeriilor... prin promovarea lucrarilor hostuite.
Nu stiu daca sa ma simt vinovata cand imi cumpar aceste carti postale “artistice”, pentru ca le cumpar si le pastrez cu mare grija .. sunt mai mult decat o amintire sau reprezentarea unei picturi care mi-a placut .. pentru mine au si o legatura foarte ciudata cu locul pe care l-am vazut.. fiind sub egida muzeului actioneaza ca un fel de mini album inventariand lucrarile intr-un mod inedit. Nu cred ca sunt multe persoane care chiar sa foloseasca aceste postcarduri pentru a le trimite cuiva.. stiu multe persoane care le colectioneaza sau le tin chiar foarte atent in albume de fotografii.
Pot fi folosite si ca materiale in sine, atasate la un text sau chiar tinute pentru a vizualiza imediat o lucrare.. de altfel calitatea lor ca reprezentari este foarte buna.. alte imagini tiparite distorsioneaza exagerat lucrarile in sine cat despre fotografiile facute in salile de expozitie – they never work out.
Probabil intr-un dialog teoretic (asta imi aduce aminte de prezentarea mea si a sanzianei de la cerc ) ar putea fi considerate chiar kitsch. Ma intreb ,acum, care a fost scopul initial al vinderii lor in muzee ? Era calchierea unei nevoi turistice pe un suport usor de procurat sau mai mult decat asta?

recoverinart I - nicapetre

samanta ? - rodul ferit, cu concentrarea ei, cu zgomotul si astfel, cu inceputul.





menhir - monolit "atins", aici e prelucrat datul natural dar mana nu-l schimba drastic, sa-l faca de nerecunoscut, nu apare nici umanizarea fortata, obligata, impusa..





Gradina cu sculpturi - din Intrarea Mieilor nr 10
o "depozitare", lucrarile sunt dispuse in situ, traiesc instrainate, aduse in veduta unei pustietati urbane, reusind sa pastreze povestea originara, in materia lor, in alaturarea si adunarea lor intr-un spatiu deschis.
imaginea gradinii-atelier e statica prin peisajul expozitional si explodeaza printr-un aftertaste in dinamismul unei arte care conserva nobletea mestesugului asumat ca destin.





UMBRE-umbra
lumina prelucreaza si modeleaza materia, o "strica", o descompune, o pune in valoare, ascunde si releva.
de aceea sculptura trebuie privita circular, de aproape si de la distanta..sa urmaresti materia- lucrul care trebuie atins.
umbrele devin concentrarea ideii in sine de sculptura. daca umbra este strict legata de momentul ei periferic de efemeritate si incertitudine, sculpturile lui nicapetre capteaza si inchid formula de tranzit a umbrei in concretizarea materiala, solida.



Ingerii sunt piosi, cu aripile stranse, stransi in sine, spre interior, in crestaturi adanci, brazdate in carnea lor imortala in care stau tacuti.
sunt ingeri care stau printre noi, poate nu au fost niciodata in alta parte..















liniile lui nicapetre, desenele lui traduc ritmul antic grecesc in studii de forma printr-o linie clara, sigura care porneste un joc complicat al indemanarii incepand dintr-un punct, inconjurand tot spatiul intorcandu-se in acelasi punct, parca, intr-o singura tusa.



si LEMNUL - e taiat, strapuns cu sapaturi adanci, crestaturi drepte.. fibra lemnului stabileste accentul pe uscaciunea timpului care tot a trecut - lucrul cu lemnul e vechi..lemnul care intemniteaza si protejeaza, creand identitate.. lemnul e duritate si rodul pamantului incarcat de incapatanare fata de viata. lemnul care se incapataneaza sa nu dispara, sa nu putrezeasca, singurul cu mirosul lucrurilor trecute, materia aproape umana, legata de impulsurile primare. daca marmura adauga prin culoare o anumita corporalitate ireala, lemnul stabilizeaza, aduce realul, arata forta. piatra alba conserva in formele ei virtuozitatea, lemnul arunca in afra lui interiorul creativ al autorului, lemnul traieste asa cum stie, altfel ..fara gratie.

cred ca e imposibil sa nu te gandesti la Brancusi sau la Apostu cand vezi formele lucrarilor lui nicapetre. trei artisti romani, nascuti si mineralizati aici, lucrand cu aceiasi materie, cu legaturi stilistice formale in privire comparativa, au trait si traiesc in afara vetrei.

l-am descoperit pe nicapetre printre planse adunate de mama si din amintirile ei despre el, vazandu-l in casa l-am considerat apropriat si nu l-am "obligat" unei priviri atente..se intampla des sa nu vezi cu adevarat lucrurile din jurul tau, din comoditate si familiaritate si din dorinta de a proteja si a tine pentru tine ceva aproape personal.. doar recent am gasit un album nicapetre (editat la Braila, 2003).. l-am privit cu distanta "cuvenita".. fotografiile facute lucrarilor lui aveau aerul cliseelor facute de brassai (din nou romanesc) obiectelor-lucrare ale lui picasso..adunau in acelasi timp inventarierea si unghiul receptiv cu insemnatate bibliografica..

ce vreau sa fac prin recoveringart ? sa trasez din experienta mea directa (deci strict personala si deschisa unei game intregi de judecati gresite) niste texte de interpretare si de readucere in actualitate a artistiilor sedimentati in notorietatea tacerii pentru persoanele "contemporane" mie.

de presa

si primul articol publicat:
http://www.revistaargos.tk/

un text pe care il gasesti numai cu lanterna magica.

poem si 28 ianuarie

daca nu iti aduci aminte
e o camera goala, intunecata si gri ..umeda ..podeaua e rece, foarte rece ..de fapt e ciment pe jos..mai bine, e ciment peste tot, vreo 11 barbati in bluze lungi si largi . Nici unul nu are par si isi poarta ochii in cap
cand nimeni nu doarme
se ridica toti in picioare,
pentru ca nimeni nu doarme , petru ca nu pot
nu pot dormi, asa pur si simplu,
fara nici un motiv,
un motiv intemeiat
de care sa raspunda
pe care sa-l ambaleze in scame
petru ca sunt si intrebati
la cam 10 minute
cateodata si de sarbatori
nu e insomnie.nu nu
stau asa agatati
de ce nu dormiti?
atunci
se lipesc unul de altul- toti
stau
nu dorm
nici eu nu dorm
nu se intampla absolut nimic
atunci cand nu dorm
si cand se plictisesc de nimic
incep sa tipe
si asa inchid ochii.

Si asta se intampla mereu,iti aduci aminte.

culori inmuiate in culori

Malgorzata Dmitruk – grafica, design vestimentar


MATERIAL
Pluoverele par calduroase, facute pentru vremea rece, facute cu credinta si cu rabdare, pentru ca in lumea indepartata unde au fost facute, dimineata intra frigul in camera deasupra paturilor groase, iar cusutul se face cand se aduna toate femeile dupa-amiaza.

Materialul e potrivit cu multe culori, tricotat uniform si brodat apres cu ate in “desen liber” taranesc. Ar putea parea un efect de coloratie suplimentara, dar de fapt forma “desenelor” de pe haine reflecta miscarile creionului pe hartie, replica liniilor lucrarilor de grafica.. culorile – stridente si ciudat de vesele se altoiesc cu tonuri seci prafuite de pamant.

LINIE

Grafica – lucrarile sunt dispuse intr-o ordine anume..si trebuie citite asa, este o carte de basme care a fost pusa pe pereti si din care au disparut odioasele pagini cu litere si au ramas numai ilustratiile.

“De-ai locului” - poveste in 36 de cadre, 2003

o intamplare cu bunici, imagini cu amintiri. Se moare pe peretele asta, dar privirile intelegatoare ale batranilor coloreaza vesel, cu rabdare.

“Albastru – o poveste in 36 de cadre, 2003
“o poveste despre o coloana bolnava... o amintire din copilarie, din spital.”
secvente-durere-narative aduc imaginile chinuitoare ale exploatarii fizicului in maniera frida kahlo. Frida mai e prezenta in autoreflexia portretului, in stantarea personalitatii, in repetare, in aproprierea teribil de feminina de sine.