atelier 35 -eu sunt un supererou
am vazut prima oara expozitia de afara, prin geam.. era trecut de 9 seara si galeria era inchisa..
m-am intors in ziua urmatoare.
am stat si m-am uitat mult incercand sa tin in fata ochilor si lucrarile de fotografie dar si de pictura..am simtit o discordanta.. eram blocata intre doua momente estetice diferite, intre doua atmosfere contrastante.. simteam taietura vie a imaginilor alb-negru de fotografie si placerea statica a panzelor. am plecat.
m-am intors peste cateva zile, si m-am grabit sa ajung in fata lucrarii de fotografie, m-am prefacut ca nu mai exista nimic altceva in sala si am privit-o singular. oameni in multime, pe strada, langa cineva, mereu langa cineva, mereu impreuna.. oameni surprinsi in momentele lor "invizibile" - cand merg pe strada, cand sunt spectatori, cand se intorc din drum.. cand traiesc in afara, in oras, unde toti suntem anonimi.. "pietoni". a fost o experienta personala pentru ca pentru un moment eram si eu acolo: eram femeia cu palton negru care sta cu spatele, mergeam si eu pe strada.. nu stiam, ma grabeam sa ajung undeva.
m-am departat si pastrand sentimentul de cotidian m-am intors spre peretele cu lucrari de pictura. nu ma mai vedeam, acolo nu eram.
daca oamenii din fotografii erau "reali", portretele aduceau personaje ireale- estomparea "viului" prin paleta tacuta (griuri lente,statice, chiar si albastrul electric este inchis in nuantele stinse, nu tipa, combinatia se armonizeaza perfect intr-o nota rafinata)- dar care traiesc pentru totdeauna dezlipite, scoase din serialitate. ei traiau inauntru.
supereroii?
m-am apropriat de iesire si m-am uitat la doua realitati pe care eu le percepeam distinct. daca formal culorile corespundeau (alb-negru, albastru) si erau prezente in ambele lucrari nu exista o nivelare a intelesului prin simpatia cromatica.
am stat..aveam nevoie de timp pentru a intelege exact..mi-au trecut prin minte o multime de interpretari, eram pentru un moment convinsa si in celalt imediat pierdeam increderea in propriile mele idei..am stat..m-am uitat la Cineva care privea lucrarile..l-am privit si am gasit echilibrul expozitiei- nu mai lipsea nimic acum- oamenii din poze si din picturi erau supereroi in momentul cand se apropria cineva de ei, cand erau priviti. mi-am dat seama ca explicatiile gandite, incercarea mea de a gasi intelesul era primul strat, unul superficial.
m-am apropriat din nou de perete, m-am uitat la o fata imbracata in albastru. m-am bucurat ca o privesc pentru ca si eu si ea, oricine eram noi, chiar daca nu ne cunosteam, chiar daca nu eram reale, ne priveam stiind ca suntem supereroi.
cred ca intr-o galerie, andrei berindan ar face poze la oameni, la oamenii care se uita, care privesc.
expozitia "eu vreau sa fiu supererou" de la galeria atelier 35 (8-26 februarie)- andrei berindan
a fost o experienta, am explorat-o incet dar si cu nerabdare pentru ca cerea ceva de la mine, imi cerea timp pentru a-mi aminti cine sunt.
acum am inteles,
multumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu