MTzR, mon amour

Ma simt cu adevarat legata de MTzR. Poate pentru ca am avut ocazia sa-l cunosc altfel de la cursurile de arta traditionala.M-am obisnuit, de atunci, sa-l vad ca pe un loc familiar (cursurile le faceam chiar in muzeu, in “sala de clasa”) unde intru si stiu sa recunosc in lucrurile vazute toate povestile doamnei rosu-persoana care m-a invatat sa Privesc cea mai sincera arta a pamantului.

Cred ca e cel mai bine organizat muzeu si locul de expozitie unde ma simt cel mai comfortabil. Exista o atmosfera creativa si ingenioasa.

OLTEN-OLT-OLTENIA (15 februarie-20 martie)
sau un dialog uman datorita unui echivoc semantic. Un joc de cuvinte, un joc de imaginatie.

pe niste scaunase de lemn sunt asezate lucraturi din tesatura care “tin” podoabele. E in primul rand o placere vizuala de a vedea combinatia materialelor diferite reunite aproape pictural: panze subtiri, salbe bogate, cingatoare grele, brauri lucrate atent, ace de prins marama, ilice brodate in culori tari.

“la muzeul taranului roman vii sa privesti. Esti invitat sa hotarasti singur ce iti place mai mult, ce iti place mai putin, ce ti se pare cunoscut si familiar, sau ce te nedumireste.”(din prezentare)

e o invitatie pentru incercarea de a regasi gustul pentru ce ne bucura, pentru lucrurile desavarsite prin simplitatea lor. E ca o poveste pe care o poti imagina, opri si reincepe oricand vrei.

Exista o esenta a simplitatii care exprima eleganta, pentru ca arta traditionala este in primul rand demna si reala.

Dupa o perioada in care am fost conectata numai la evenimentele de arta actuala, expozitia de podoabe mi-a adus aminte de lejeritatea si nonconformismul genuin al artei taranesti.

Mi-a fost dor de MTzR.